” PRECUM ÎN CER, AŞA ŞI PE PĂMÂNT”- învăţătură dintr-o carte cu imagini.


Am în faţă o carte cu imagini: Precum în cer, aşa şi pe pământ, întocmită de Cristina Nichituş Roncea. Titlul este, după cum se vede, un citat din Rugăciunea Domnească, adică Tatăl nostru, poate cea mai cunoscută rugăciune, spusă zilnic de milioane şi milioane de creştini, indiferent de confesiune(După câte îmi amintesc, un mare filosof din secolul XX, de confesiune catolic- e vorba de Martin Heidegger-, ceruse ca la înmormântarea sa să fie o slujba simplă, cea mai simplă cu putinţă, să se spună, adică, numai Tatăl nostru).

Dar să ne întoarcem la cartea întocmită de Dna. Cristina Nichituş Roncea! În ea vedem nu numai imagini din mănăstiri, cu viaţa de obşte, de la rugăciune până la muncă- cum se descompune analitic lucrarea celor care au depus jurământul de castitate, sărăcie şi ascultare: rugăciune şi muncă(ora et labora, spuneau bededictinii)-, ci şi imagini din afara mănăstirii, întâlnirea celor rugători cu mirenii, în diverse situaţii, care ţin de munca acestora, de viaţa de familie, de creşterea copiilor, de îngrijirea bătrânilor. Şi, dacă am amintit de vechea tripartiţie indo-europeană a claselor sociale: oratoes, bellatores, laboratores(care, într-un fel s-a păstrat până la Revoluţia franceză, în cele trei stări, care „acopereau” corpul social), dacă am amintit deci, să observăm că, în mănăstirile ortodoxe, pe „drumul” istoriei, pare să se fi pierdut cea de-a treia expresie socială a unei/unui stihii/element din noi(cum frumos traduce Părintele D. Stăniloae în Cap. IV din Despre rugăciunea domnească, a lui Grigore de Nyssa), anume bellum, lupta, şi, odată cu ea clasa luptătorilor, bellatores. Deşi în  viaţa socială, în politică există, adică stihia se exprimă, funcţionează, în ordinea Bisericii, şi, în special în Ortodoxie, lupta/bellum  s-a „mutat” în cei care se roagă, s-a interiorizat. Rezultatul acestei lupte se vede în munca întemeiată în rugăciune, unde  lupta interioară se petrece sub supra-veghere: Facă-se voia Ta!, ce instituie o altă ordine decât cea a lumii. E o asimetrie fiinţială, de care e pătruns cel ce se roagă, când primeşte în inimă Logosul Întrupat. Dealtminteri, sintagma extrasă din Rugăciunea domnească- şi pusă drept orientare în cartea cu imagini, titlul, adică- e „încadrată” între altele două, care nu numai că o explică, dar arată o trecere, de la Facă-se voia Ta!- precum în cer aşa şi pe pământ-, la ceea ce urmează: Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă astăzi. Locul de întâl(c)nire al celor două sintagme este chiar: precum în cer, aşa şi pe pământ, potrivit voii Lui şi ne-voinţelor noastre. Am despărţit cuvântul: ne-voinţă, ca să marchez nu numai faptul trudei, muncii, luptei cu noi înşine, dar şi faptul că acestea se petrec sub ascultare, tocmai pentru a învinge voinţa proprie: …pornirea spre rău ivită în noi nu are nevoie de ajutor, răutatea împlinindu-se de la sine, prin voia noastră. Dar când se iveşte o înclinare spre bine, avem nevoie de Dumnezeu care duce dorinţa noastră la faptă(Grigore de Nyssa, Despre rugăciunea domnea- scă, IV).

Vedem în imaginile surprinse şi propuse de Dna. Cristina Nichituş Roncea  o desfăşurare comunitară a lucrării celor sub jurământ: călugări, călugăriţe, către lucrarea dezorientată, până la un punct, a mirenilor, o diseminare a rugăciunii lor în fapta celor din urmă.

Nu cred că mă îndepărtez de această carte dacă încerc  să o înţeleg cu gândirea Părinţilor Bisericii sau, cum va fi mai jos, cu cea a ultimului mare teolog bizantin, Nicolae Cabasila. Nici nu o pun într-o vecinătate care să o strivească şi nici nu fac o încercare de înobilare a efortului autoarei, ci, simplu, încerc să văd  structura pe care se întemeiază imaginile selectate, cu credinţă şi spontaneitate de către Dna. Cristina Nichituş Roncea. Aceste imagini spun ceva, ele sunt faţa văzută a unei antropo-teologii care, deşi se pare că am uitat-o, ni se impune mereu, de la sine, mai ales atunci când trecem prin perioade grele, încurcaţi în idolatrii, cu toate că în noi mai pâlpâie încă urma libertăţii dată nouă.

Numai că acestă încurcătură în care ne aflăm vine din lipsa bună-voinţei noastre, care nu se adaugă lucrării pornite de la Dumnezeu. Spune Cabasila, în Despre viaţa în Hristos: Lucrarea porneşte de la Dumnezeu; din partea noastră s-adaugă bunăvoinţa. A lui e propriu-zis săvârşirea, a noastră e numai dorinţa de împreună lucrare. Şi, undeva mai jos, tot în capitolul Viaţa adevărată se câştigă prin dar de sus şi prin strădania noastră, observă că …noi trăim în această lume văzută, cu gândul la lumea cea nevăzută, schimbând nu atât locul, ci felul de trăire şi de vieţuire. Această schimbare o realizăm prin rugăciune, luptă cu noi înşine şi faptă, deci cu lucrare a toată fiinţa noastră, care se desfăşoară din asimetria antropo-teologică, prin luptă interioară şi rugăciune, în faptă. Când mă gândesc la interioritatea acestei lupte, am în vedere nu numai individul, ci chiar interioritatea speciei, fapt pentru care lupta se complică şi se sedimentează în istoria ei. Mântuirea nu este individuală, ci colectivă, pentru că suntem siliţi să ne asumăm păcatele celorlalţi, ca iubirea de aproapele să se realizeze măcar în negativ, dacă în pozitiv nu putem determina lucrarea, din iubirea noastră! Nu ne mântuim în istorie, ci din istorie.

Încercând să ne explice forma darurilor noastre închinate lui Dumnezeu, ca o pârgă a vieţii omeneşti, în Capitolul III, din Tâlcuirea dumnezeieştii liturghii, Cabasila face o comparaţie între darurile aduse spre jerfă de cei vechi zeilor păgâni, şi cele aduse de creştini lui Dumnezeu: cei vechi aduceau ca jertfă pârga roadelor şi a turmelor lor, sau din alte lucruri. Noi însă aducem lui Dumnezeu ca daruri pâine şi vin, ca pe o pârgă a vieţii noastre înşine. Primele, cele ale păgânilor, nu erau prinoase ale vieţii omeneşti, pentru că nimic din toate acelea nu era o hrană proprie omului, ci erau comune şi celorlalte vieţuitoare…. Chiar carnea de animale este hrana carnivorelor, continuă el, pentru ca, în final, să ne spună că prin (viaţă) omenească înţelegem ceea ce aparţine numai omului; ori nevoia de a pregăti pâinea pentru mâncare, vinul pentru băut, este ceva propriu numai omului. Aceasta este explicaţia formei darurilor noastre(s. m. ). Pregătirea pentru pâinea noastră cea spre fiinţă…se realizează făcându-se voia Lui, ca ne-voinţă a noastră, într-o lume în care cerul şi pământul se întâl(c)nesc pe măsura strădaniilor noastre. În raport cu natura, pâinea, vinul, figurile geometrice, numerele au aceeaşi idealitate fenomenologică, nu pot fi derivate din natură, ci numai din ne-voinţa noastră întru ascultare voii Lui. Din acest motiv, ele sunt pârga vieţii noastre, cu specificarea că, pâinea şi vinul, în măsura în care sunt hrană nouă, perpetuând viaţa şi posibilitatea adăugării celorlalte, amintite, sunt, în acelaşi timp, trupul şi sângele lui Hristos, au concreteţea Vieţii. În ele vedem natura şi supranaturalul Logosului Întrupat, adăugat ei prin lucrarea omenească îndumnezeită.

Structura albumului, selecţia şi succesiunea imaginilor, surprinse, deci alese, de Dna. Cristina Nichituş Roncea, ne arată/duce către locul acesta al întâl(c)nirii între cer şi pământ. E o teleoghisire, cu ajutorul imaginilor, cum ar fi şi pictura bisericească, realizată însă cu multă artă, sensibilitate şi talent, cum, din păcate, nu prea mai întâlnim la pictura bisericească contemporană.

Se impune însă o întrebare: în ce măsură, în lucrarea noastră cea de toate zilele, reuşim să interiorizăm acel bellum/lupta, în aşa fel încât să nu întoarcem, să nu cădem, cu produsele date nouă şi prin noi, altele decât pâinea şi vinul – care sunt, cumva, matricea celorlalte -, în naturalitatea din care suntem chemaţi să ne ridicăm/înălţăm!? Iată, trăim într-o lume a noastră pe care o ocultăm numind-o „complexă”, dominată de economic şi de interes, de dorinţa de putere, în care, dacă ne adâncim, vom pieri ca Narcis ce se admiră în luciul apei, în care încă nu s-a botezat.

Aceste cuvinte sunt şi o provocare pentru Dna. Cristina Nichituş Roncea, în sensul investigării realităţilor din sectorul Bisericii- pentru că Biserica suntem noi-, care nu aparţine lumii satului şi, mai mult, cercetarea continuităţii sau discontinuităţii- aşa cum apar în lumea de azi- dintre împărtăşania cu pârga vieţii noastre (care, repet, e ce se adaugă grâului şi strugurelui, pentru a ajunge pâine şi vin) şi celelalte, în care lucrarea noastră s-a întrupat.

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria Uncategorized

UN COMENTARIU!

Dl.Nimeni, după cum se poate vedea, a avut o intervenţie, pe marginea textului lui Eminescu, Liberalism şi Conservatism. Domnia sa consideră că, în text, pe care dealtminteri îl apreciază, Eminescu apelează totuşi la un truc- ori poate truc îl considerăm noi astăzi, adaugă precaut, anume, spune autorul comentariului, internaţionalismul de care îi acuză Eminescu pe liberali nu este internaţionalismul comunist. Pentru că,spune, internaţionalismul comunist nu a avut nimic în comun cu libertatea şi iniţiativa individului. Iată un bun prilej ca să încerc un comentariu a textului eminescian!

Pentru asta, trebuie să ţinem seamă de toată schiţa istorico- sistematică pe care o face Eminescu, în acest articol. El pleacă de la spiritul public modern şi boala lui şi încheie cu cele generate de acest spirit public, bolnav: atentatul contra regelui Italiei şi, ceea ce îl interesează cel mai mult, faptul că, în România, cei ce conduc ţara sunt în legături intime cu oamenii de frunte ai internaţionalei, care se află, de fapt, adaug eu, în spatele acestui fel de-a face politică, adică, pe de-o parte discursul „eliberator”, pe de alta, războiul nedeclarat: atentatul, şi, nu în ultimul rând, „mişcarea banilor”, care, alături de discurs, crează presiunea psiho- somatică, putem spune, în vederea obţinerii obiectivelor propuse. Între aceste limte este prezentată schiţa amintită. Stilistic, textul seamănă cu cele despre istorie, ale lui Kant.

Boala spiritului modern, pe care o are în vedere Eminescu, poate fi descrisă , după cum ne arată titlul articolului, de trecerea de la conjuncţia copulativă…şi…, între liberalism şi/sau conservatism, la conjucţia cu funcţie disjunctivă…sau…pe care se întemeiază demersul internaţionalei.Astfel, între drepturi şi datorii se instituie o disjuncţie, în plan social,care configurează politic cele două tabere opuse, numite una liberală care ajunge la comunism, alta conservatoare, care poate ajunge într-adevăr la osificarea statului. Eminescu caută constante antropice, un fel de forme pre-judicative(nu prejudecăţi!), pe care să îşi întemeieze judecăţile. Aici drepturile şi datoriile sunt pre- judicativele, constantele antropice, cosubstanţiale fiinţei omului:…există un sentiment de drept înăscut, spune(e vorba de drepturi, de instinctul de conservare). El pleacă mai mereu de la rădăcina lucrurilor, fapt pentru care foloseşte, de cele mai multe ori, în locul şi împreună cu formele logice şi figuri ale limbajului, care-i permit o mai mare nuanţare a contradicţiei, decât principiul cu acelaşi nume, din logică. Astfel articulează problemele pe care le pune în discuţie, fără să se piardă în relaţia formală dintre lucrurile întrupate deja, distorsionată, de cele mai multe ori, de interes, de unilateralitate(care se află la originea ideologiilor). Recursul la religie delimitează cadrul antropo-teologic care să-i permită o situare non- disjunctivă a drepturilor şi datoriilor.Acest recurs nu este o digresiune, un simplu excurs, ci ne arată starea iniţială şi apoi modul în care cele două sunt disjunse, odată cu desprinderea omului perfectibil din totalitatea organizaţiei naturale. Pentru aceasta, sunt puse în joc, raţionamentele materialiste, care, brutale fiind , lesne de priceput, fac apel la bestia din om, ocultând structura antropo-teologică, în care îşi are sălaş fiinţa omului, în care este formată şi se dezvoltă. Nu numai drepturile şi datoriile sunt disjunse, ci şi omul concret suferă o scindare care-l deformează, Tema înstrăinării omului, a alienării este prezentă în toată filosofia şi în toate religiile. Acum, cu această disjungere şi transformare a drepturilor şi datoriilor în centre de coagulare de sine stătătoare, în tabere opuse: liberalismul şi conservatismul, omul căzut e încă odată scindat, de data asta pe orizontală, social, dacă, în primul caz, căderea este pe verticală, ontologică. Eminescu se mişcă pe cele două planuri: religie şi antropologie, circular. Dacă religia înomeneşte omul, ea apare în societate atunci când omul primitiv ce trăieşte din cele dintâi momente în societate, începe a-şi da seama şi a căuta să explice modul de convieţuire şi de conlucrare. Religiile stabilesc adevăruri morale, sub forme cu adevărat dogmatice sau mitologice şi sunt tot odată şi codici. Omul începe viaţa într-adevăr omenească, viaţa liberă când se desprinde din totalitatea organizaţiei naturale, pentru a întâlni însă o margine, în care pune în cestiune individualitatea şi libertatea semenilor săi şi- nota bene!- în cele mai multe cazuri a semenilor acelora care sunt mai buni, mai capabili, mai cu inimă. În treacăt, putem constata că atingerea marginii  este reiterată în istorie, cu aceleaşi urmări: punerea în cestiune, dar, când se face, e „îmbrăcată” în discursuri diferite: punerea… este altfel formulată. Astfel, disjungerea drepturilor de datorii, atingerea marginilor şi punerea în cestiune sunt teme de lucru nu numai pentru meşteşugul adevăratei politici, ci şi pentru o mulţime de „intelectuali” care pun totul în cestiune. Meşteşugul de care vorbeşte Eminescu, al adevăratei politici, nu poate rezolva rezolva problema, pe care mulţi au încercat s-o dezlege, găsind numai paliative, pentru că ea, problema,  are rădăcinile într-o antinomie, încapsulată în fiinţa căzută, din care se dezvoltă o contradicţie, o disjuncţie, iar mijloacele practice de rezolvare pun, de fiecare dată, indivizii în faţă unui ghem de contradicţii foarte de greu de descâlcit. În afara teologiei, şi voi forţa, ieşind din neutralitate, în afara teologiei Logosului Întrupat, nu există mântuire!

Nu reiau descrierea conservatismului şi liberalismului, cu calităţile şi defectele lor, se găsesc în text. Vreau însă să atrag atenţia asupra a ceea ce Eminescu nu expune explicit, dar lasă să se înţeleagă. Anume că drepturile şi datoriile, odată disjunse şi coagulate politic, ca liberalism şi/sau conservatism, păstrează şi ocultează, fiecare pentru sine, elementul religios. Prin discurs, acest element odată „pătruns” în om este „eliberat” în fiinţa sa precară şi modelat social, funcţie de interes, astfel încât avem de-a face cu un om individual mutilat, cu un spectru al omului. În termeni teologici, ocultarea structurii antropo-teologice- deschisă prin Logosul Întrupat- care se realizează prin diferite forme în istorie, se numeşte idolatrie şi e de domeniul demonologiei, a maladiilor spiritului, cu o formulă a lui Noica.

Să ne amintim că, Eminescu începe cu spiritul public modern, care suferă de o boală, şi continuă cu(dacă tot urmăm formula lui Noica): spiritul românesc în cumpătul vremii: această boală, zice, este până la oarecare grad nepericuloasă pentru noi, născută fiind din împrejurări şi stări de lucruri fără analogie în viaţa noastră internă. Astfel încât, deşi C. A. Rosetti şi dl. Brătianu(observaţie: Brătianu e domn, Rosetti, nu!) sunt prieteni buni şi personali cu internaţionaliştii din Germania, Franţa,  Anglia, ideile politice profesate de cosmopoliţii apuseni sunt pentru stadiul de dezvoltare în care trăim, utopii, în care nu cred nici cei ce le profesează la noi. La întrebarea: de ce nu funcţionează la noi?, răspunsul e simplu: stadiul de dezvoltare diferit! Mai greu e de răspuns la o altă întrebare: de ce cei care nu cred în aceste idei politice, le profesează la noi? Probabil că răspunsul se bifurcă, concret, funcţie de modul în care Rosetti e numit simplu, pe nume, în timp ce Brătianu e totuşi „domn”! Dar putem da unul nebifurcat: e vorba de lipsă de curaj, de frică! Să nu uităm că modernizarea începe în ţările române şi mai ales pentru români, cu omorârea lui Horea- dacă nu chiar cu martiriul lui Brâncoveanu- , continuă cu Tudor Vladimirescu, apoi cu groapa comună a lui Bălcescu şi cu sfârşitul „autist” al lui Avram Iancu. Începând cu Horea, fiecare, mai puţin Avram Iancu, a fost într-o confrerie internaţionalistă, care însă s-au dispensat violent de ei, când aceştia au ridicat interesele poporului lor. Nu e vorba de vreo teorie conspiraţionistă, dar e prea de tot să ai, în decurs de unu- două secole atâţia conducători ucişi!  În acest caz, ne putem întreba dacă nu cumva relaţiile lui Rosetti şi Brătianu nu erau de prietenie, ci de putere- ei se aflau în puterea decidenţilor şi ascultau pentru că puterea, pe atunci internaţionalistă, impunea drepturi ale sale altora şi datorii ale acestora faţă de ea, într-o conjuncţie ce mima teologicul. Pentru că, invers, datoriile celor ce suportau puterea erau economice, iar drepturile politice, tocmai pentru a ascunde cât mai bine elementul religios, ocultat şi deformat de structura ideologică. E o idolatrie care, la rigoare, este demonică.

O întrebare totuşi rămâne: cum oare se poate realiza o dezvoltare echitabilă, dreptul şi accesul la o viaţă într- adevăr omenească, viaţa liberă? Până acum lumea europeană, a omului alb, a mers în istorie cu paşi succesivi , ca  mersul unui om pe cele două picioare: drepturile şi datoriile, într-un joc bine controlat. Problema e dacă stă  în puterea omului să meargă într-un raport de paritate a drepturilor şi datoriilor, cu o simultaneitate a lor.

În ce priveşte problema, Dl. Nimeni crede că internaţionalismul comunist este o continuare a celui liberal, într-o altă perioadă istorică, deşi într-o discuţie mai lungă aş fi mai nuanţat. Marxismul vrea să extindă liberalismul şi la clasa muncitoare. Obiectivul lui Marx era libertate pentru fiecare om(simplist vorbind). Şi să nu uităm că Marx propunea comunismul pentru societăţile dezvoltate economic, ca un ultim stadiu al acestei dezvoltări, tocmai împotriva osificării statului, prezentă în relaţiile sociale de producţie. Odată instaurat însă, ceea ce s-a numit comunism, de fapt un capitalism monopolist de stat, a dus la osificarea statului, din cauze care nu le discutăm acum, pentru că nu a putut gestiona sistemul libertăţii în aşa fel încât să nu prefacă viaţa într-o luptă de exploatare reciprocă(păstrez limbajul lui Eminescu, din motive evidente).

În orice caz, ar trebui văzut ce au făcut indivizii, de fiecare dată, ca oameni mai mult sau mai puţin liberi, şi ce au făcut ca parte ai unei forme sociale, a unei colectivităţi şi, în fine, ce a făcut colectivitatea! E greu, e foarte greu de formulat concluzii şi vinovăţii, cel puţin acum, în acest scurt comentariu. Oricum, cred că, în orice societate, fie ea dezvoltată sau nu, adevărata problemă este individul, pe orice treaptă socială s-ar afla. Acel individ precar, nevoit să intre în relaţii cu alţii, într-o comunitate, individul care nu poate fi decât ca inter- subiectivitate, atât pe verticală, cu transcendenţa, cât şi pe orizontală, cu semenii. Ce se întâmplă cu comunicare lui inter- subiectivă, care poate oscila între dialog şi monolog, cu forma  patologică: vorbitul de unu singur!?

6 comentarii

Din categoria Uncategorized

MIHAI EMINESCU, LIBERALISM ŞI CONSERVATISM.

Spiritul public modern suferă de-o boală, până la oarecare grad nepericuloasă pentru noi, născută fiind din împrejurări şi din stări de lucruri fără analogie în viaţa noastră internă. Nu e vorba- internaţionaliştii din Germania, Franţa şi Anglia sunt prieteni buni şi personali cu C.A.Rosetti, cu dl Brătianu, dar ideile politice profesate de cosmopoliţii apuseni sunt pentru stadiul de dezvoltare în care trăim, utopii, în care nu cred nici cei ce le profesează la noi. Religia, cu credinţele ei fericite, care stabilea în mod dogmatic toate răspunsurile la întrebările cele mari, ce preocupă o minte omenească, a suferit grele lovituri- însă numai negative- din partea unor ultime raţionamente materialiste, care în sine sunt tot atât de neîntemeiate ca şi mitologia grecească.

Dar raţionamentele materialiste, brutale fiind, lesne de priceput şi apelând oarecum la bestia din om, găsesc în suta a nouăsprezecea, o mulţime de aprigi apărători, încât viaţa noastră modernă pare a se apropia de povârnişiul fatal, pe care istoricii latini îl presupun, fără cuvânt, a fi existat înaintea constituirii statelor, adică acea stare de vecinică vrajbă, însemnată cu vorbele bellum omnium contra omnes, războiul tuturor contra tuturor.

Fără cuvânt s-a admis această stare de lucruri pentru omul primitiv, din cauză că există un sentiment de drept înăscut.

Nu doară că oamenii s-ar fi adunând din impuls propriu şi ar fi stabilind un modus vivendi prin discuţie şi punere la cale.  Acest stadiu vine cu mult mai târziu.  Dar precum în roiul de albine sau în muşuroiul de furnici nu există legi scrise şi facultăţi de drept, deşi toate fiinţele care compun un roi, trăesc într-o rânduială stabilită prin instincte înăscute, tot astfel omul primitiv trăieşte din cle dintâi momente în societate, iar când începe a-şi da seama şi a căuta să explice modul de convieţuire şi de conlucrare, se nasc religiile, care stabilesc adevăruri morale, sub forme că adevărat că dogmatice sau mitologice, religii care sunt tot odată şi codici.

Cu încetul însă, omul perfectibil se desprinde din totalitatea organizaţiei naturale şi-şi lărgeşte din ce în ce cercul său de activitate individuală şi atunci abia începe pentru el viaţa într- adevăr omenească, viaţa liberă. Dar totuşi, în lărgirea individualităţii sale, omul poate atinge o margine, în care  pune în cestiune individualitatea şi libertatea semenilor săi şi în cele mai multe cazuri a semenilor acelora care sunt mai buni, mai capabili, mai de inimă.

Astfel s-ar putea spune, că întrega luptă între taberele opuse, numite una liberală, care ajunge la comunism, alta conservatoare, care poate ajunge într-adevăr la osificarea statului,  e pe de o parte lupta pentru drepturi, pe de alta lupta pentru datorii.

Conservatismul luptă pentru datorii.  Pentru el împlinirea datoriilor către semenii săi,  solidaritatea de bună voie sau impusă de legi a cetăţenilor unui stat, o organizare strictă, în care individul e numai mijloc pentru întreţinerea şi înflorirea colectivităţii, cruţarea economică a tuturor claselor pe care le priveşte ca organe vii ale societăţii, cu un cuvânt organizarea naturală, înţeleasă de toţi, moştenită adesea prin tradiţie, prin obiceiul pământului, recunoscută de toţi fără legi scrise chiar, iată starea de lucruri la care aspiră conservatismul extrem.

Dar şi această direcţie are primejdiile ei. Vecinica tutelă, exercitată asupra claselor de jos, le dă într-adevăr pânea de toate zilele, dar le lipseşte de energia individuală, le face indolente.

Pe de altă parte sistemul libertăţii, totoodată al individualismului, cuprinde primejdii şi mai mari. El preface viaţa într-o luptă de exploatare reciprocă, care poate ajunge la disoluţiunea completă a statului. Şi într-acolo tind ideile comuniste internaţionale de azi.

Între aceste două extreme e poate meşteşugul adevăratei politici. A împreuna exigenţele existenţei neapărate a statului cu exigenţele libertăţii individuale, a nu permite ca asociaţii de indivizi răpitori să facă din stat o unealtă a lor, şi a nu lăsa pe de altă parte ca statul impersonal să lege cu totul mâinile individului, asta e problema pe care mulţi s-au încercat s-o dezlege, dar de la Cezarii Romei şi până la Cezarii moderni nu s-au găsit încă remedii radicale, ci numai paliative.

Un nemărginit individualism s-a lăţit peste toată Europa. Individul e scopul, căruia i s-au sacrificat toate elementele care formau încheeturile organizaţiei vechi. Teoria că viaţa e un drept a prins rădăcini în toţi şi cu durere trebue s-o mărturisim, că în multe locuri chiar clasele superioare au încetat a crede că au datorii către cele de jos, precum şi cele de jos nu mai vor să aibă datorii către cele de sus.

Un nou atentat- al patrulea pân-acum- comis asupra unui cap încoronat, a regelui Umbert al Italiei, dovedeşte pe ce povârniş fatal se află ideile a o sumă de lucrători din Europa. Un oarecare Passamente a dat cu cuţitul în regele Italiei, pe care l-a rănit uşor la braţ. Prins, s-a găsit în domiciliul lui hârtii, care dovedesc că stă în legătură cu internaţionaliştii.

E caracteristic, că în momentele în care asemenea atentate se-ntâmplă în Berlin, în Madrid, la Neapole, în fotoliile ministeriale de la Bucureşti să stea oameni, care au şi au avut legături intime cu oamenii de frunte ai internaţionalei.

3 comentarii

Din categoria Uncategorized

Din nou, pe blog!


Iată că a trecut aproape un an, de când nu am mai scris nimic pe blog! Nu ştiu dacă a fost o tăcere deliberată sau nu. Poate că, totuşi, deliberată, determinată de convingerea că lumea asta a blogărilor e, de fapt, o multiplicare a monologurilor, prin care fiecare îşi defulează frustările. Nu există practic dialog, comunicare- e mai mult un sport individual. Nu ştiu dacă ajută pe cineva ceea ce scriu sau dacă supără şi de ce! Pe de altă parte, s-ar putea ca această tăcere să nu fie deliberată, ci impusă de lipsa mijloacelor adecvate de înţelegere(analiză- sinteză) a ceea ce se întâmplă acum în ţară şi în lume. Majoritatea celor citite de mine, cu privire la cele ce s-au întâmplat în anul care a trecut sunt interpretări fie partizane, care exclud dintru început orice urmă de dialog, fie unilaterale, adică sunt analize făcute din diverse puncte de vedere-  „ştiinţifice” pot spune- care nu îşi declară unilateralitatea, pentru o deschidere reală spre dialog. Aproape fiecare blogăr „serios” din România vrea să fie un doctrinar, un început, fie că e naţionalist, fie globalist/inter-naţionalist, sau măcar să dezvăluie ceva ce nu e cunoscut de nimeni.

Sunt apoi asocieri bizare, între teologii de bibliografie, declaraţi de dreapta, şi cominternişti, care te pun într-o situaţie morală, dacă nu şi teoretică, cel puţin stânjenitoare. Apoi, modul de a discuta realităţile politice- cele ce se întâmplă în ţară şi în lume- aminteşte, cu rare excepţii, de avancronicile şi cronicile meciurilor de fotbal, fără să atingă însă nivelul unui Fănuş Neagu sau a unui Ioan Chirilă. Golănia pătrunde peste tot, simulând chiar eleganţa gesturilor. Din ce am văzut până acum, sunt puţine bloguri care au depăşit lupta de clasă(care, data asta, s-a terminat, n-aşa, cum spunea Brucan, cu victoria capitalului) şi mă întreb cu cine vor mai lupta cei din presa din România, apoi blogării dacă, biologic, generaţia care a trăit în comunism va dispare, probabil că vor păstra unul în viaţă, din această generaţie, un fel de mumie a lui Lenin, ca duşman al poporului, de care să se delimiteze toţi, ca să vadă noul stăpân cât de credincioasă e sluga. O analiză a perioadei comuniste trebuie făcută, neîndoielnic, dar cu observaţia că vechii cominternişti s-au transformat în oameni de dreapta- Noua filosofie, în Franţa-, încă din anii *70- *80, că troţkiştii au devenit neo- conservatori în S.U.A., ocupând de multă vreme posturile de comandă în vederea aşa-zisei schimbări, ce urma să vină. Să fi dorit ei şi urmaşii lor să scape de vreo răspundere?! Mă îndoiesc! Noile poziţii ocupate sunt, de fapt, cele vechi, cu etichete schimbate, din care sunt propovăduite alte religii politice sau poate, acum, economice, în vederea dominaţiei.

Încep această mică aventură în neant, postând un text din Mihai Eminescu, care mi se pare încă actual. Îi rog pe cititori- singurii care pot transforma neantul în viaţă, să facă înlocuiri de cuvinte şi situaţii, pentru a vedea actualitatea textului, ca de exemplu să înlocuiască internaţionalism cu globalism, punându-şi în acelaşi timp întrebarea cât de deschisă poate fi sociatatea deschisă sau care este închiderea acestei societăţi? Şi mai ales, cine şi cum deschide societatea şi faţă de ce?

4 comentarii

Din categoria Uncategorized

nostalgie sau tradiţie!?

Cele întâmplate în decembrie 89 au scos la lumină mai întâi două tipuri de nostalgii care au distorsionat ceea ce părea să fie libertatea câştigată atunci: una este nostalgia după perioada anilor `50-`60, a foştilor cominternişti care au luat puterea, iar a doua e a celor nostalgici după perioada interbelică, în care s-au regăsit nu numai cei reprimaţi de regimul de ocupaţie cominternist, ci şi cei care-ţărani şi intelectuali, în special -au crezut că găsesc, în acea perioadă, un model de dezvoltare pentru România. Ca replică la acestea, a apărut nostalgia după perioada dictaturii de dezvoltare, după epoca Ceauşescu. Grupurile de interese organizate de aceste trei tipuri de nostalgii au fost şi sunt încă principalii actori în lupta care se dă pentru cucerirea statului, ca principală  instituţie a naţiunii. Fiecare tip de nostalgie determină însă rezolvarea problemelor prezentului şi viitorului ţării nu în termenii şi cu mijloacele adecvate acestor categorii ale timpului-urmărind dezvoltarea economică, politică şi culturală-,ci cu mijloacele şi în termenii trecutului. Este confundat de regulă obiectul nostalgiei: perioada istorică revolută, cu tradiţia, în forma căreia odihnesc apoi, leneş, aspiraţiile. Este refuzat astfel efortul pe care-l necesită  gândirea, cea care trebuie solicitată cu adevărat, în deplină libertate, când este vorba de înţelegerea/interpretarea trecutului, de organizarea acţiunii în prezent şi proiectarea viitorului, în condiţiile de putere date-adică, de dezvoltare şi conservare. Solicitarea gândirii ar fi impus însă, în aceşti ani, o critică, atât a societăţii româneşti, cât şi a istoriei ei, din perspectiva modelului creştin al omului, care se află la temeiul construcţiei Europei, marcându-i chiar şi pe  gânditorii atei. În lipsa acestei critici, fiecare tip de nostalgie-care ascunde în fapt un model necreştin al omului, deci o dorinţă de dominaţie, de transformare a privilegiului ontologic al omului în privilegiu istoric şi sociala adus în prezent, în câmpul social, cu o expresie a unui gânditor: răzbunarea, care ţine loc de gândire. Iată de ce, reconcilierea naţională este un prim pas în vederea gândirii libere. Aceasta este totuşi posibilă numai într-o situaţie ideală de rostire, de punere în rost a omului şi a lumii, adică în afara factorilor de putere interesaţi care, de fapt, se află în spatele acestor nostalgii distorsionante. În Evoluţia ideii de libertate, Iorga constată că aceasta, libertatea, are o expresie întreită: libertatea muncii, libertatea politică, libertatea gândului. Şi mai spune că ele, în diferite epoci istorice, nu funcţionează împreună, astfel că- şi exemplifică- ,într-o anumită epocă şi la un anumit popor se poate întâmpla să aibă cineva libertatea muncii şi să nu beneficieze de celelalte două.

Acesta ar fi cadrul discuţiei, pentru că, altminteri, repetăm cele deja spuse, recunoscute tacit, care au devenit acum evidente, prin comparaţie cu starea actuală a ţării. E vorba de faptul că, România a avut în decembrie `89 un potenţial economic ridicat, incomparabil cu cel din perioada interbelică-criticată dealtfel de economişti ca Manoilescu şi Madgearu, pentru subdezvoltare. Fără datorii, cu rezerve valutare substanţiale, România avea un capital productiv care, după decembrie `89, ar fi trebuit să fie mai bine pus în valoare, odată eliberat de coerciţia totalitară a ideologiei, prin care s-a exercitat dominaţia în perioada comunistă, limitând atât libertatea gândului, în primul rând, prin minoritatea conştientă, cât, parţial, şi libertatea politică. Spun parţial pentru că totuşi din acea perioadă, din timpul dictaturii de dezvoltare a lui Ceauşescu, se pot trage unele învăţăminte în ce priveşte orientarea gândirii politice către dezvoltarea ţării, nu către jocurile politicianiste de interese care, paradoxal, sunt un simptom al  lipsei de libertate politică.  Printre altele, guvernanţii de după decembrie`89 au beneficiat de condiţii mai bune decât Nicolae Ceauşescu pentru gestionarea economiei, şi am în vedere forţa de muncă în surplus care, în perioada comu- nistă, parazita bugetele întreprinderilor, din raţiuni politico-ideologice. Această forţă de muncă în surplus era de fapt forma în care s-au  perpetuat pierderile planificate în economie, instituite de ocupaţia cominternistă, prin care clasa muncitoare a fost “crescută” într-un mediu toxic, din punct de vedere economic, într-o iresponsabilitate cu implicaţii grave în psihismul colectiv, unde s-au sedimentat astfel elementele unei posibile manipulări nostalgice prin pulsiuni consumatoriste. Cultivându-se o psihologie plebee, de asistat social, s-au pus bazele astfel unei dependenţe sociale şi istorice pe termen lung şi aşa au putut fi manipulate munca, inovaţia, economisirea sau chiar distorsionate şi folosite în interese străine, de dominaţie. Plecându-se de aici, astăzi s-a ajuns ca românii-care ar trebui apăraţi şi ei de drepturile omului-să fie orientaţi către munci mai puţin calificate, în contradicţie evidentă cu ceea ce se întâmplă în ţările dezvoltate, orientate de imperativele viitorului, împletite în interesul naţional. De aici şi până la boicotul istoriei, de care vorbea Blaga, nu mai e decât un pas, pentru că ţara este adâncită în subdezvoltare, unde apare o ruptură aproape fatală între elitele profesionale-care îşi caută realizarea în alte ţări-şi marea masă a populaţiei, care nu se mai poate exprima social şi productiv potrivit exigenţelor timpului şi nevoilor reale. Libertate de expresie este mai complexă şi nu se reduce doar la libertatea cuvântului, ci, cum am văzut, este libertate a muncii, libertate politică şi libertate a gândirii, adică a capacităţilor creatoare ale omului exteriorizate în economie, prin producţia de bunuri, în politică, prin edificarea instituţiilor şi în gândire, adică în planul culturii, al bunurilor simbolice, cu caracter identitar, în vederea dialogului inter-comunitar, din situaţii de rostire diferite. Fără aceste trei forme de libertate, cea a cuvântului este una de Hyde Park, de defulări individuale, care nu duce la împlinirea fiinţei omului, ci, cum am spus, la defularea unor pulsiuni din inconştientul individual şi colectiv, aflat într-un puternic dezechilibru. Dealtminteri, nu există democraţie, fără ca cel ce participă la ea să aibă suport economic.

Starea de fapt din zilele noastre îşi are originea şi este proiecţia în prezent a unui „adevăr” ideologic, pus în joc în perioada de ocupaţie cominternistă a ţării, din anii `50. Acest „adevăr” ideologic a avut o dublă expresie, pe de-o parte în reprimarea dialogului în vederea adevărului, prin privilegiul acordat minorităţii conştiente– cum şi-a numit comunismul elita-, de a fi purtătoarea unui adevăr de nediscutat, pe de alta, ca un corolar al acestuia, a fost impunerea în economie a pierderilor planificate, prin care munca, inovaţia, economisirea au fost profund infestate cu un parazit consumerist care, până la urmă, a contribuit la „mobilizarea” ideologică a maselor, pentru punerea în practică a intenţiilor politice, de dominaţie, de nouă ordine mondială, în decembrie `89. Prin aceste pierderi planificate s-a întrupat, în psihismul colectiv, iresponsabilitatea economică, devenită acum evidentă, care este corespondentul structurii para- alethice, codificată în „adevărul” de nediscutat. Instituţiile căpătaseră o funcţie reprimantă, în locul celei fireşti, constructive, prin care este cultivată fiinţa omului, potrivit structurii ei, în care se oglindeşte Adevărul.

Deşi nici o elită nu este stăpână a adevărului, fapt devenit evident în creştinism, ci cel mult, atunci când este cu adevărat elită, e înstăpânită şi în slujba acestuia şi, din acest motiv, deschisă în dialog, în comunicare, în cuminecare(cum spunea Noica), totuşi minoritatea conştientă a reapărut după decembrie `89, ca grup de presiune ce reprimă dialogul, făcând din discuţie o modalitate de culpabilizare a fiecăruia de către fiecare, tocmai pentru a se fixa în societate ca „stăpână” a unui aşa-zis adevăr, întemeiat pe un interes de dominaţie. Din acest motiv, cei ce se substituie lui Dumnezeu, au confiscat finanţele şi cuvintele/ideile, mijloacele „circulante” cu semnificaţie flotantă, funcţie de interesul de dominaţie actual. E vorba, evident, de aşa-zisa elită, pe cât de goală de adevăr(dacă mi-e permisă o astfel de formulare), pe atât de „intransigentă” cu, nu-i aşa, devierile de drepta sau de stânga, care acum sunt devieri de la democraţie şi de la economia de piaţă liberă, cum mai-ieri erau de la democraţia populară( pentru cine nu ştie, aceasta era formula pentru statul comunist) şi de la economia planificată. Blocarea accesului la Adevăr, în vederea dominaţiei unei colectivităţi naţionale, este realizată prin punerea în circulaţie a „adevărului ideologic”, cu bifurcaţia lui: monologul para- alethic şi infestarea consumeristă a maselor, care merge împreună cu tirania distracţiei. Într-o ordine descrescătoare a sufletelor, de la cele mai alese la cele mai triviale, Platon aşeza pe ultimul loc tiranul şi pe penultimul sofistul, tocmai pentru faptul că, ambii, la nivelul adevărului, fie teoretic, fie practic, refuză dialogul. Strategic, reprimarea dialogului începe cu reprimarea dialogului liber, mijlocit de Biserică, a omului cu Dumnezeu.

După 1989, faptele s-au petrecut sub semnul nostalgiei după „frumoşii” ani `50-`60- cei ajunşi la putere au instituit acelaşi sistem de privilegii- pentru clasa politică şi stăpânii adevărului-,de data asta sub ideologia drepturilor omului, a democraţiei şi a economiei de piaţă liberă. Astfel, cu acest sistem de privilegii, România se află când în tranziţie, când în reformă. Nimic nou sub soare! În 1880, Eminescu, în Timpul, în primul articol dintr-o serie cu titlul Studii asupra situaţiei, vorbea deja despre o epocă de tranziţie. Iată ce zice: Chiar dacă epoca formelor goale, care domneşte de 20 de ani şi mai bine în ţările noastre, s-ar putea explica deşi nu justifica, prin cuvântul epoca de tranziţie, e evident că sarcinile cu care tranziţiunea ne-a încărcat cu asupra de măsură, ne dictează în mod serios de a ne întoarce de pe calea greşită, de a privi în mod limpede starea adevărată a ţării, de a judeca în mod mai limpede necesităţile ei. Şi, mai jos, continuă: ţara, prin tristele experimente la care e supusă de domnia frazei(s.m.- omulşicetatea), va ajunge până la sfârşit să fie conservatoare. Nu era vorba de orientarea spre Partidul Conservator, ci de o nostalgie după vremurile vechi, cum sunt azi românii nostalgici după dictatura de dezvoltare, prin noi înşine, a lui Nicolae Ceauşescu. Oricum, de la Eminescu până azi starea geopolitică a României nu s-a schimbat! S-au schimbat numai etichetele forţelor de presiune politică, nu şi purtătorii lor. S-ar putea ca de acum încolo să se schimbe ceva, odată cu schimbarea polilor de putere, ce se prefigurează. Criza actuală este mai mult decât exteriorizarea  escrocheriilor  din lumea finanţelor, este un simptom care va duce la o redistribuire a centrelor de putere, pe alte trasee, în care întâlnim vechile centre imperiale, de la China, India, Iran, la lumea arabă. Nu ştiu dacă, pe lângă acestea, va mai funcţiona imperiul din umbră, atât de prezent în manipulările financiare şi a cuvintelor!


7 comentarii

Din categoria Uncategorized

Din clasici…,II

Am lipsit cam mult de pe blog! Puţinii cititori nu cred că mi-au simţit lipsa, deşi se aprinseseră „ceva” patimi printre purtătorii de adevăr care m-au vizitat(Ironia, atâta cât e, se referă mai curând la felul pătimaş de a discuta, decât la cele puse în discuţie. De multe ori confundăm- sau intercalăm în discuţie- încordarea noastră în căutarea adevărului cu  acesta, pe care, de regulă, nimeni nu-l posedă în întregime. Şi mai e o atitudine ciudată la compatrioţii noştri- sau, poate, numai conaţionalii!-, de câte ori nu sunt de acord unul cu altul, cel care se crede mai „apărătorul naţiei” îl exclude pe celălalt din rândurile acesteia, în aşa fel încât în loc  să facem prozelitism naţional- ceea ce s-ar putea să fie „de viitor”- facem purificări, excluderi etc., fapt ce explică poate dezbinarea de care vorbea încă Herodot, când povestea despre traci). Dar să revin! Am lipsit pentru că am urmărit cu încordare, pot spune, ce se întâmplă în Libia, în lumea islamică din Orientul Apropiat şi din nordul Africii, în general. Încă nu mi-am format o părere, dar cred că este continuarea a ceea ce s-a întâmplat în Europa de Est, în anii ’89. Nu e seria a doua, ci, chiar aşa, continuarea! Evenimentele nu seamănă,  sunt altele, pe un alt fond, dar intenţia istorică, pe durata lungă, este aceeaşi, cred! Voi reveni, atunci când am să mă lămuresc cât de cât, şi voi explica şi afirmaţia de mai sus.

Deocamdată vreau să postez un citat mai lung din Iorga, aproape o pagină, din Dezvoltarea imperialismului contemporan, Ed. Albatros, 1997. Iorga discută imperialismul în vremea lui Bonaparte, mai corect, din vremea Directoratului- Directoriului, cum îi spune el: sistemul de anexiuni datează de la hotărârea Directoriului de a se înţelege cu Austria pentru un schimb de pământuri şi de grupe omeneşti;…(op. cit., p. 160) Apoi, după ce arată anexiunile făcute de Directorat, trage o concluzie pe care o redau în întregime:

Iată, prin urmare, ce săvârşesc francezii pe linie anexionistă, şi, de altminteri, istoricii francezi  recunosc că era o rupere totală cu trecutul. Altă politică, fără nici un fel de simţ al dreptului, fără respect al naţiunii, al ideilor de libertate, cu care se măguliseră şi se înădiseră atâtea popoare. Faptele istorice care se întâmplă nu mor; se pare că s-a schimbat situaţia după câtăva vreme, dar trec anii şi deodată cu alţi oameni şi în altă ţară revine acelaşi sistem(s.m.- omulsi cetatea). De aceea, faptele politice rele nu trebuie făcute cu uşurinţă, pentru că ele au o repercursiune de-a lungul vremurilor, o nenorocire care sare din ţară în ţară şi din generaţie în generaţie. Dacă n-ar fi fost 1793 din Franţa, n-ar fi fost omorul în masă din Rusia lui Lenin şi Troţchi, dacă n-ar fi fost sistemul Directoriului şi al lui Napoleon, n-ar fi anumite lucruri  care, în dauna libertăţii popoarelor , se petrec în momentul de faţă. N-a folosit nimic Europa de pe urma tuturor lucrurilor acestora trecătoare care s-au îndeplinit atunci, însă naţiunile au rămas obosite şi demoralizate. Când a apărut din nou idealismul , el a avut deci un caracter febril, bolnăvicios, căci romantismul pus în faţa clasicismului represintă decăderea în ce priveşte echilibrul sufletesc, care el este marca oricărei adevărate civilizaţii morale.(op. cit. p. 168).

Cred că, cu aceeaşi unitate de măsură, ar trebui judecate şi evenimetele de azi, pentru că se schimbă numai numele, fapta însă nu moare, cum spune istoricul, ci e alfel numită,  formulată, am putea zice. Dar dincolo de ele, de evenimentele de azi, întrezărim aceeaşi voinţă de putere, acelaşi instinct de dominaţie, aflat, poate,  chiar în străfundurile fiinţei omului. Numai că ea: voinţa de putere- instinctul de dominaţie-, a fost confiscată, iar cine a luat-o, se joacă de-a Dumnezeu!

5 comentarii

Din categoria Uncategorized

România- istorie şi societate.

1.-În România, diacronia este ex-pusă de sincronie. Societatea, în sincronia ei, cel puţin după fanarioţi, când recapitulează diacronia- istoria, altminteri-, ne arată un chip deformat de dominaţie. Faptul că ţara a fost teren de ocupaţie, iar clasele conducătoare au fost, de regulă, alogene, a făcut ca cei ce au condus ţara să se comporte, cu rare excepţii, ca ocupanţi. Excepţiile sunt, cel puţin în vremurile noastre, mai ales dintre conducătorii condamnaţi la moarte şi ucişi. Pătura superpusă, de care vorbeşte Eminescu, nu este neapărat alogenă,ci are comportament de ocupant, de parte/element a unui imperiu de pradă. Din acest motiv, România este o ţară în care oamenii se adaptează mai repede decât schimbarea, fapt ce

1.-În România, diacronia este ex-pusă de sincronie. Societatea, în sincronia ei, cel puţin după fanarioţi, când recapitulează diacronia- istoria, altminteri-, ne arată un chip deformat de dominaţie. Faptul că ţara a fost teren de ocupaţie, iar clasele conducătoare au fost, de regulă, alogene, a făcut ca cei ce au condus ţara să se comporte, cu rare excepţii, ca ocupanţi. Excepţiile sunt, cel puţin în vremurile noastre, mai ales dintre conducătorii condamnaţi la moarte şi ucişi.Pătura superpusă, de care vorbeşte Eminescu, nu este neapărat alogenă,ci are comportament de ocupant, de parte/element a unui imperiu de pradă. Din acest motiv, România este o ţară în care oamenii se adaptează mai repede decât schimbarea, fapt ce generează formele fără fond, de care vorbea Maiorescu. Această adaptare este, evident, formală. În ciuda excepţiilor amintite, avem de-a face cu o oligarhie aptă să ia orice chip politic, dacă se cere din afară, şi cu o populaţie versatilă, capabilă să se adapteze la orice putere care se impune.Din acest motiv, în România nu există proiect politic, ci numai dorinţă de supravieţuire. Singurele proiecte politice, în epoca modernă, al lui Brâncoveanu şi Ceauşescu, s-au sfârşit după cum ştim.

2.-Documentul elaborat de Tismăneanu, pentru condamnarea comunismului, este, de fapt, o a doua însuşire de către Comintern a unei probleme ridicată de români, cu privire la relaţiile între naţiuni şi dezvoltare, în istorie. Această problemă aştepta o rezolvare globală, aşa cum subdezvoltarea României din perioada interbelică era, de asemenea, o problemă globală, a cărei rezolvare implica, în primul rând, condamnarea Cominternului- fie el din Est sau Vest- ca organizaţie proteică. La aceste probleme, românii au dat atunci soluţii- ele au fost uneori greşite, pentru că vedeau rezolvarea doar ca o afirmare naţională, nu ca pe o restructurare globală a raporturilor între oameni şi naţiuni, cam cum a încercat Ceauşescu, până a atins periculos interesele aceloraşi preoţi laici ai lui Baal, trecuţi din Est în Vest.  Comuniştii cominternişti, care au fost preoţii laici ai unei religii sui generis, au preluat critica societăţii burgheze, interbelice, făcută de către naţionalişti şi legionari, şi au pus-o într-un context internaţional- au universalizat-o, chipurile în vederea rezolvării- de fapt au luat-o sub control. Din aceste motive, românii au o atitudine ambiguă, în ce priveşte condamnarea comunismului, pe de-o parte, doresc această condamnare, pe de alta, îl regretă, pentru că a fost momentul de dezvoltare, nu numai economică, ci chiar politică a ţării- să nu uităm că o economie dezvoltată cere oameni pregătiţi! Dar dezvoltarea, modernizarea nu era în proiectul politic al ocupanţilor. Raportul acesta condamnă, cum s-a observat, numai ce numesc ei naţionalism, adică o conducere responsabilă a ţării. E ciudat că, Gheorghiu-Dej, sub care, este drept, s-au petrecut cele mai abominabile crime, de către ocupanţi, este prezentat mai vinovat decât cei care, la Yalta, au configurat situaţia internaţională, de compromis cu Cominternul- nu cu Rusia, ce a făcut posibilă invadarea ţării de acei preoţii laici ai lui Baal. Aceştia apar, în raport, ca şi cum s-ar fi aflat sub ordinele lui Gheorghiu-Dej, nu el sub ale lor- iarăşi, victima apare drept călău! Toţi cominterniştii sunt prezentaţi de Tismăneanu ca nişte idealişti, care, chipurile s-au înşelat în opţiunile lor, dacă nu chiar au fost înşelaţi, în timp ce cei care i-au urmat: Gheorghiu-Dej, Ceuşescu, sunt nişte bestii, nişte primitivi. Ana Pauker era o intelectuală, ştia limbi străine, ceea ce nu a împiedicat-o să facă toate ticăloşiile posibile.   După cum a fost condamnat comunismul, Romînia este, de fapt, din nou, condamnată la subdezvoltare. În acest moment, interesele Cominternului coincid cu cele ale celor care au jefuit ţara, după 1989. De unde se vede că, de fapt, cele două grupuri nu sunt decât unul singur, ca şi cel ce a funcţionat din 1944 până în 1964, la putere, iar după aceea, până în 1989, în opoziţie, ca „elită”. Dintr-o dată, Nina Cassian a devenit din „minoritate conştientă” elită, la fel şi mulţi alţii.  O constantă gravă este aceea că, cu timpul,frica a ajuns să fie matricea discursurilor despre specificul naţional.

România nu este o ţară cu o dezvoltarea organică. Am în vedere faptul că, în perioada interbelică, atunci când, cu timpul, se reuşise constituirea unei elite productive, în toate domeniile- nu însă în politică-,ţara nu avea o infrastructură economică potrivită era, adică, înapoiată, subdezvoltată şi nici o diseminare a cunoaşterii în marea masă a populaţiei:erau 80% analfabeţi. Slaba diseminare a cunoaşterii în marea masă a populaţiei era deci corelată cu o subdezvoltare economică gravă. După război, decalajul a apărut sub alt chip! Elita formată, cu trudă, în timp, a fost distrusă în mare parte sau a luat calea pribegiei, fiind înlocuită de „minoritatea conştientă”,  în timp ce dezvoltarea industrială, corelată cu alfabetizarea şi diseminarea unor cunoştinţe parţiale care, adică, diminuau accesul românilor la decizii majore, în politică şi nu numai-, a fost posibilă sau îngăduită, am putem spune. Elitele, în comunism deşi au fost formate şi existau, mai ales în mediul tehnic, industrial erau deformate din punct de vedere moral, putem spune, adică, mai precis, politic, pentru că le lipsea curajul deciziei responsable. Marxismul ar fi  trebuit să organizeze libertatea, dar, într-o primă fază, nu prea avea de-a face cu Marx, ci cu interesele ocupanţilor.  Marx a fost folosit de conducerea de după ’64-’65, în polemica cu Cominternul- care încă funcţiona, deşi formal se desfiinţase- pentru a contracara planul Valev, nimic altceva decât o prefigurare a regionalismului pe care-l pregăteşte U.E. Era firească translarea spre naţionalism, aşa cum firească este poziţia de apărare a unui individ care este atacat, ziua sau noaptea, de către tâlhari. Pentru că există şi tâlhari ai istoriei, anume cei care confiscă privilegiul ontologic al omului, de a gândi fiinţa, adică de-a o interoga şi înfiinţa, pe măsura răspunsului pe care aceasta îl dă. Această confiscare face posibilă transformarea acestui privilegiu, prin forţă, într-un privilegiu istoric şi social. Voinţa de putere eşuează, mereu, în istorie: ea cade din ceea ce urmăreşte, poate cu bună intenţie adică  conştientizarea acestui privilegiu ontologic al omului, cum am văzut, într-un privilegiu istoric şi social, în care se vede numai faţa dominatoare a fiinţei, nu şi blândeţea ei: iubirea care înfiinţează şi sus-ţine. Unul din mijloacele prin care voinţa de putere îşi asigură dominaţia este tocmai această defazare, cultivată, între cunoaştere şi acţiune. Schimbarea la faţă a României, a lui Cioran, apare din această suferinţă îndurată, şi arată celor ce exercită voinţa de putere că uită mereu ceva, anume ne- voinţa ca diminuare a propriei subiectivităţi şi ca trudă a împlinirii. În acestea două se configurează sensul cunoaşterii şi al acţiunii. Despre păcatele românilor, cel mai bine a vorbit Eminescu!

Despre aceste anunțuri publicitare

Occasionally, some of your visitors may see an advertisement here
You can hide these ads completely by upgrading to one of our paid plans.

UPGRADE NOW DISMISS MESSAGE

57 comentarii

Filed under Uncategorized

57 responses to “România- istorie şi societate.

  1. lupul

    O sinteza exceptionala!Ce ar mai fi de adaugat?Nimic.Ca un corolar al celor afirmate si argumentate de domnia voastra , mi as permite sa adaug cateva lucruri nesemnificative care nu stirbesc cu nimic afirmatile ,domniei voastre ,ci dimpotriva le subliniaza si le intaresc.Din cele mai vechi timpuri[retragerea Aureliana275]aceste locuri nu au avut o stabilitate a lor, au fost calcate de toti trecatorii prin istorie,goti[teritoriul actual al Romaniei s a numit o perioada Gotland,aici a scris Wulfila ,a tradus Biblia in gotica,influente germanice in vocabular nu avem[doar catva cuvinte razlete,fara sa stim perioada in care au patruns in lexic,de ex tasca=geanta venit din germanicul Schultasche].S au perindat cu succes pe aceste meleaguri,avari,huni gepizi,slavi,unguri,turci si iar slavi si apoi iar germanici cu pofte maretze de cucerire a Evoropei.Influentza lor in cultura noastra,in limba noastra e aproape nula,fondul nostru e trac,mai precis dacic,dupa cum bine se stie Ennea intemeietorul ,era trac de origine,iar Romus si Remulus au intemeiat ROma in anul 753i.H .Limba latina era o limba tracica apropiata,inrudita cu limba daca,numele de latina vine de la regiunea Latium[Latium (Latin: Lătĭŭm) is the region of central western Italy in which the city of Rome was founded and grew to be the capital city of the Roman Empire. Latium was originally a small triangle of fertile, volcanic soil on which resided the tribe of the Latins. It was located on the left bank (east and south) of the Tiber river, extending ,bla bla bla]La cucerirea Daciei, de catre Traian,sculptorii romani produc rapid peste 300 de statui de daci,nici o statuie nereprezentand vre un dac legat sau intr o pozitie umilitoare[e un mare mister,poate ca recunosteau in ei pe stramosii lor,poate ca in limba daca vorbeau in casa latinii,un dialect inteles numai de familile nobile romane]Unii vor zice ca speculez,din scrierile lui Traian despre razboiul dacic nu s au pastrat decat,cateva randuri.Dacii sunt confundati cu gotii,sau gotii confundati cu dacii,ce vreau sa zic,prin acestea?Ca cineva de a lungul timpului s a chinuit sa stearga din istoria mai veche si mai noua realitati indiscutabile,ca cineva se joaca cu mintea Ramanilor,romanilor.vechilor traci,cu mintea vlahilor,ca cineva incearca sa ne stearga simtul demnitati prin stergerea istoriei,sau prin rescrierea ei.Maini necunoscute au distrus cartile Dee bello dacico scrise de Traian,dupa modelul scris de Cezar,De bello galico,ca nimeni niciodata nu vorbeste despre busturile de daci ,care odinioara umpleau Roma[casele patricienilor si nu numai] si acum umplu Luvrul si Vaticanul.Sa facem un salt urias in istorie si sa ne ocupam de urmasii kazarilor iudaici.Primele semnale de alarma le trage Eminescu,Vasile Conta,Vasile Alecsandri,Mihail Kogalniceanu,Ion Heliade Radulescu,A.D Xenopol,etc.Deci problema kazaro -evreiasca s a nascut inainte de miscarea legionara si inainte de abordarea ei de catre Hitler si al sau partid nationalist -socialist,romanii prin elitele lor si au dat seama inaintea germanilor de pericolul prezentat de kazaro- jidovime.Kazarii nu au reusit mai nimic din planurile lor in Romania[crearea unui stat,idee mai veche,preluarea puteri pe termen lung etc]Au reusit vremelnic sa ocupe functii importante [timp scurt in care au produs mult rau]dar au fost debarcati de nationalisti ca Dej si Ceausescu.Dupa 89 au incercat sa preia puterea si chiar au reusit pentru o vreme,totusi raul cel mai mare facut acestei tari ,e facut de cozile de topor pur romanesti.Iarasi urmeaza intrebarea,ce vreau sa zik prin cele scrise mai sus,pai e simplu’ ;un popor care a rezistat aici de 2 3 mii de ani,nu are a se teme de nimic,acum trecem printr o perioada mai grea,dar asa cum am facut timp de 2000 de ani,ne vom adapta,vom lua[de la ei,din legile lor,din Uniunea Evropeana] atat cat ne trebuie si atat cat ne convine,ca suntem versatili,ca i inselam pe altii ca tradam ca i mintim,asa e!De mult timp ,de foarte mult timp,de dinainte de nastere a conceptului,poporul acesta a inteles ce i razboiul asimetric.Noi de 2000 de ani suntem intr un razboi asimetric,si sistematic ,pas cu pas am invins in fiecare batalie data[cu pierderi,am iesit cateodata mai ciufuliti],dar suntem aici si mai avem un cuvant de spus pe aceste meleaguri.

  2. Exceptional! Imi voi permite sa o propag si pe un blog mai circulat.

  3. lupul

    e blogu/ secret??pe ce blog,domnulenimeni??

  4. g21

    „ Faptul că ţara a fost teren de ocupaţie, iar clasele conducătoare au fost, de regulă, alogene, a făcut ca cei ce au condus ţara să se comporte, cu rare excepţii, ca ocupanţi. Excepţiile sunt, cel puţin în vremurile noastre, dintre cei condamnaţi la moarte şi ucişi. Pătura superpusă, de care vorbeşte Eminescu, nu este neapărat alogenă, ci are comportament de ocupant, de parte/element a unui imperiu de pradă. Din acest motiv, România este o ţară în care oamenii se adaptează mai repede decât schimbarea, fapt ce generează formele fără fond, de care vorbea Maiorescu. „

    Cred ca la capitolul exceptii trebuie trecut Carol I. Carol I reprezinta mai multe soiuri de exceptii (chiar daca a fost mason ca si Bratianu care l-a adus):
    – A crescut si si-a castigat existenta ca functionar in statul prusac (adica ofiter, ca tot aia e) si a fost educat la scoala de ofiteri de geniu din Berlin, loc in care multi „junkers” isi faceau educatia. Chiar daca el personal venea dintr-o altfel de familie (adica regala, ca „junkers” erau multi si mici in rang) a fost probabil contaminat in oarecare masura de calitatile functionarului prusac si de traditiile de caracter al „junker”-ilor : corectitudine, loialitate, onestitate, serviciu neintrerupt si datorie fata de stat (cu totul alta lume). Chiar si saracia la „junker” avea o conotatie si corelatie cu nobletea.
    – Nu si-a cumparat tronul, si nici nu a venit cu o armata (vizibila sau nu sau cu atribute de submersibil) de ocupatie, deci statul, ala care era, l-a angajat , iar el a transferat calitatile de functionar prusac catre noul patron.

    Deci se poate spune ca a venit cu „fond fara forma” si a construit – cel putin ca forma, dar poate mai mult – un stat care s-a dovedit viabil in conditii dificile. Si nici nu a fost executat.

    Acum, desigur, Carol I nu a fost un sfant, caracterul lui a mai fost erodat pe ici pe colo de smecheria locala, a fost beneficiarul multor transactii – inclusiv financiare – care astazi ar fi categorisite la rubrica „inside information” – dar care erau considerate normale pe vremea lui. Toate astea nu schimba „fondul” contributiei lui.

    „Această adaptare este, evident, formală.”

    Foarte adevarat. La fel de adevarat este ca „forma fara fond” expune premisele necesare ale „fondului” si deci limitele lui, limite care pot fi valabile si vizibile chiar daca fondul nu poate fi asimilat. Asta desigur fragilizeaza si mai mult „patura superpusa” care are constant in subconstient ilegitimitatea ei.

    „Am în vedere faptul că, în perioada interbelică, atunci când, cu timpul, se reuşise constituirea unei elite productive, în toate domeniile- nu însă în politică-,ţara nu avea o infrastructură economică potrivită- era, adică, înapoiată, subdezvoltată- şi nici o diseminare a cunoaşterii în marea masă a populaţiei: erau 80% analfabeţi. „
    si in continuare „Pentru că există şi tâlhari ai istoriei,”

    Cand erau 80% analfabeti, sau chiar 95%, analfabetii intelegeau f. bine termenii tranzactiilor, pt ca erau vizibile la un nivel concret si puteau fi „operate” mintal fara „carte”: Cand tributul catre turci includea produse (grau), analfabetii au trecut „ in corpore” la cultura porumbului, caci legislatia nu tinuse pas cu culturile venind din lumea noua. Deci analfabetii au priceput ca puteau profita de un „tax free loophole”. Noii talhari ai istoriei deplaseaza tranzactiile catre taramuri din ce in ce mai virtuale unde tranzactiile sunt mai ales piramidale – si in sens de escrocherie financiara, dar si in sens de dimensiuni suplimentare care sporesc enorm complexitatea transactiei –
    Problema este ca acesti talhari stau in „codrul” unei lumi virtuale unde analfabetii sunt cam 100% si sunt in plus orbi

  5. lupul

    Carol nr1 a fost un bou orgolios,fata de Imperiul Otoman ,Romania era independenta de facto,de jure nu.Oare de ce Eminescu nu a scris nici macar o poezie despre asa zisul,maretul razboi de independenta??Pericolul nu l reprezentau turci[care fie vorba intre noi cu ajutor englez intrasera intr un declin puternic] ci rusii si imperiul austro-ungar.Carolica number oane a luptat pentru rusi,pen’ca nu i asa,rusii fara ajutorul nostru nu i ar fi invins pe turci,deci sa tragem linie si sa vedem cat a costat aceasta independentza care ,repet, de facto era.România a participat la război cu o armată de 58700 oameni şi 190 de tunuri moderne. Pierderile de vieţi omeneşti s-au ridicat la peste 10000 persoane. Deci au murit 10 000 de romanasi ca sa obtina ceea ce aveau de facto,ei au murit pentru niste orgolii si calcule meschine.Urmeaza Tratatul de la San Stefano, prin modul în care fusese încheiat şi prin prevederile sale, leza interesele Marilor Puteri europene, creând un dezechilibru strategic în regiune în beneficiul Imperiului Ţarist, îndeosebi prin apariţia unui aşa-numit Principat autonom al Bulgariei, în realitate un cap de pod al tradiţionalelor interese ruseşti în zona Strâmtorilor, căruia i se atribuise cea mai mare parte a fostelor provincii otomane din Peninsula Balcanică. Astfel s-a impus reluarea negocierilor de pace în numele păstrării echilibrului de forţe paneuropean.CA URMARE, în iulie 1878 avea loc Congresul de Pace de la Berlin. Principatele Unite Române (şi Serbia) nu erau admise să participe decât cu rol consultativ pe motiv că independenţa acestora nu fusese încă recunoscută „de jure”. Primul-ministru român, Ion C. Brătianu şi ministrul de externe, Mihail Kogălniceanu au reprezentat România la Berlin şi au susţinut poziţia ţării conform „dreptului cel vechi” şi jertfelor făcute în război. Expunerea delegaţilor români nu a fost luată însă în consideraţie.[necesită citare]ADIK CUM??SUNTEM TRATATI CA NISTE JAVRE RAIOASE>,CUM NOI EROII ,CUM CAROLICA NUMBER OANE IA UN SUT IN CUR??Prin Tratat s-a recunoscut independenţa României în a cărei componenţă intrau Delta Dunării, Insula Şerpilor şi Dobrogea până la linia de la est de Silistra – sud de Mangalia. Opoziţia categorică a delegaţiei ţariste, lesne de înţeles prin prisma intereselor sale urmărite sub stindardul înşelător al panslavismului, a dus la eşecul intenţiei puterilor europene de a stabili frontiera Dobrogei la sud de Silistra, traseul definitiv la frontierei româno-bulgare urmând a fi stabilit abia în 1880 de către o comisie internaţională. Cele trei judeţe româneşti din sudul Basarabiei – Cahul, Bolgrad şi Ismail – reveneau Rusiei, însă Tratatul de la Berlin nu a pus în legătură revenirea Dobrogei la România cu cedarea celor trei judeţe mai sus-amintite. O va face însă Curtea imperială de la Sankt-Petersburg, prin forţarea unui „schimb” de teritorii, care nu i-au aparţinut niciodată de drept, stârnind revolta unanimă a clasei politice româneşti faţă de cedarea Bugeacului în schimbul Dobrogei de Nord, stare de fapt speculată ulterior de istoriografia bulgară pentru a demonstra aşa-zisa lipsa de dorinţă a românilor pentru a prelua teritoriul „eminamente bulgăresc” dintre Dunăre şi Marea Neagră, posesiune politică românească pe vremea lui Mircea cel Bătrân.Domnilor,nu stiti istorie!!Voi mestecati clisee folosite de toti idiotii de pe televizoare.Va e greu sa cititi printre randuri??Romanbia a intrat in razboi,a pierdut 10 mii de soldati si a iesit cu independentza,asa zis independentza dar ciuntita teritorial,situatie care o sa se mai repete si in viitor,deci lasati clisele cu Carolika number oane,ca nu tine.

    • g21

      Toate detaliile istorice pe care le oferiti cu voluptate sunt adevarate si bine cunoscute. „Fondul” discutiei este cu totul altul – mai ales ca un post precedent vorbea de starea morala a romanilor. Mai bine argumentati de ce alternative la Carol I ar fi fost mai bune, in particular de ce marile puteri ar fi fost mai receptive in cazul Romanie.

  6. lupul

    g21 ar fi bine sa te numesti g69 si sa mai citesti si matale istoria patriei,dar mai asa cu atentie si tinere de minte!!:)))))

  7. lupul

    inca un amanunt;În şedinţa solemnă a Adunării Deputaţilor din 9 mai 1877, la o interpelare a lui Nicolae Fleva privind situaţia ţării, ministrul de externe Mihail Kogălniceanu rosteşte celebrul discurs ce proclama Independenţa României:

    „În stare de rezbel cu legăturile rupte, ce suntem? Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare….Ce-am fost înainte de declararea rezbelului? Fost-am noi dependenţi către turci? Fost-am noi provincie turcească? Avut-am noi pe sultan ca suzeran? Străinii au zis acestea; noi nu am zis-o niciodată. Aşadar, domnilor deputaţi, nu am nici cea mai mică îndoială şi frică de a declara în faţa Reprezentanţei Naţionale că noi sîntem o naţiune liberă şi independentă [24]”Si atunci de ce au murit bre10mmi de romani??sa castige Rusia si Bulgaria sa devina stat de facto independent??

  8. lupul

    Nu am trait in acele timpuri sa stiu ce alternativa ar fi fost mai buna la Carolica number oane,io zik ca pe sangele romanilor e usor sa ti cladesti statura morala,poate dak la Plevna ,Vidin,Rahova ,in Valea Plangerii ar fi murit nemti prusaci,neamuri de ale lui Carolica ,asta nu ar mai fi aruncat cu usurintza tara intr un razboi fara rost.Starea morala a romanilor este excelenta sire!!:))))Eu am o stare de spirit excelenta,de ce am o stare de spirit excelenta??Pen’ca stiu istorie,pen’ ca stiu din ce neam ma trag,pen’ ca nu pun botul la denigrarile facute de altii la adresa poporului meu sfant si martir,pen’ ca in istoria tuturor popoarelor au existat clipe grele,pen’ ca noi nu suntem o exceptie a istoriei si pen’ ca asa trebuie sa fie,ca sa apreciezi binele ,care a fost sau binele care va veni, trebuie sa ai parte de clipe amare,pen ca dualismul rau- bine trezeste natiunile din somn,cand e rau,ele se trezesc si aleg calea cea buna[cale buna ,raportata la imprejurarile istorice din acel moment]Au romanii morala??Desigur ca au,mult mai multa morala decat englezii si germanii,noi nu am transportat sclavi negri cu corabiile,nu am ucis amerindieni si nu am facut experiente pe copii la Auschwitz.Suntem mai morali decat kazarii -iudaici,si nu am facut segregatie ca olandezii,nu am ucis incasi ca spaniolii si nu am furat teritorii de la alti ca rusii.Suntem deci un popor moral.curve ,hoti,mincinosi se gasesc la toate popoarele,nu avem noi o proportie mai mare de curve,hoti si mincinosi,cine afirma asta o face cu rea credintza,e propaganda,suntem chiar un neajm virtuos,de la virtute[Însușire morală pozitivă a omului; însușire de caracter care urmărește în mod constant idealul etic, binele; integritate morală. ♦ Înclinație statornică specială către un anumit fel de îndeletniciri sau acțiuni frumoase. 2. (În loc. prep.) În virtutea… = pe baza, în puterea, ca urmare a… – Din lat. virtus, -tutis (cu unele sensuri după fr. vertu). ],cum ziceam suntem un neam virtuos,inca nu am produs monstri ca cei din familia Borgiasi sarmanii de noi nu am avut nici inchizitie,noua ne merge prost ca suntem prea cuminti,prea linistiti,dar aceste insusiri ni le am format de a lungul istoriei,in urma experientelor istorice,noi stam acilisa la mamaliga si la prazul nostru,mancam urzici si suntem sanatosi la trup si la minte,nu mergem sa luam cu anasana porcu vecinului din coteatza si sa facem chef mare pe munca altuia,deci suntem morali si avem si moral bun!!:))))

  9. lupul

    Marile puteri au fost nerusinate mereu,indiferent care au fost ele,in cazul marilor puteri de oricand ,din orice timp,exista doar cateva alternative ca sa fii bagat in seama,fie esti si tu o mare putere si ti arati coltii[nu e cazu’ Romaniei] sau le tragi pe sfoara,mai modern le dai teapa,zici ca ele si faci ca tine,[un fel de razbel asimetric[ asa cum au facut romanii mereu.Am scris ce am scris despre Carolica,ca sa vedem si partile proaste ale lui,sa nu mai luam de bune tot ce se afirma de catre, unii interesati,sa privim istoria si prin prisma pragmatismului,ce am investit,cat am cheltuit si ce profit am scos,istoria noastra e grav alterata,e bine sa invartim orice data, orice indiciu,orice afirmatie data de istorici de mai multe ori in minte si sa le analizam cu atentie,sursa,cine le emite,de ce le emite,cui folosesc,cine are interesul sa fie prezentate in acest mod,etc

    • g21

      Ok, cum ar fi aratat tacticile asimetrice ale romanilor la tratativele din 1877-78? Intai stam pe tusa, zicem ca noi le dam Buceagul dar noi ne prefacem si stam acolo? Sau refacem treaba cu Divanele din 1859 si alegem un Cuza ca rege al Bulgariei?

  10. lupul

    nu bre!! e mult mai simplu,Carolica statea acasa impreuna cu armata ,dar pregatiti de razbel,era posibila si o alianta cu turcii ,care ne ar fi recunoscut independentza si am fi luptat contra rusilor ca sa le smulgem teritorii,noi am fost piesa forte din razbel,turcii deja ai batusera pe rusi,sau oricum era indecisa soarta razbelului,atunci trebuia sa negociem la sange cu rusii dar si cu turcii,oricum turcii au fost mai de cuvant decat rusii,mult mai de treaba!!:))))Carolika s a aruncat in rabel pe spinarea romanilor,razbelu a costat bani,vieti omenesti,daca nu era arbitru,putea sa fie neutru si sa investeasca in infrastructura[in voga erau atunci caile ferate]in intelegere cuturcii,pentru independentza puteam sa i casapim pe rusi,stiu Evropa ar fi fost oripilata,oricum razbelul nu era necesar Romaniei.dar daca i am fi batut pe rusi,cum ar fi stat tratativele si unde s ar fi tinut aceste tratative??Poate la bucuresti,poate la Constantinopol,noi luam independentza de la turci,luam teritorii de la rusi,si eram priviti cu teama si respect,Anglia ne ar fi sprijinit impotriva Rusiei la fel si Austro-Ungaria,Bismark era inamicul atat al Rusiei cat si al Turciei.Anglia era si ea un inamic al Rusiei ,Imperiul Otoman era in declin,am fi obtinut ce am fi dorit de la ei si i am fi pus cu botul pe labe pe rusi[pentru o vreme]fortza ce se afirma cu tarie in Evropa.e o prezentare schematica,ar fi multe de zis si de scris.

    • g21

      Iar eu am de vanzare un pod faimos „Brooklyn bridge”, dantelarie de arhitectura, face legatura intre Brooklyn si Manhattan, e foarte ieftin. A-propos, de unde stie domnia-voastra ca brusc cele trei-patru imperii care stateau cu ochii pe niste proaspeti neaveniti cu pretentii nu ar fi canibalizat Romania – sau Principatele de curand unite si le-ar fi partajat cum au facut in repetate randuri cu Polonia? Austria ar fi luat Valahia – ca au avut pt un timp Oltenia, nu-i asa? Rusia ar fi luat „cealalta” jumatate din Moldova – ca deja fusesera peste Principate pe timpul Regulamentului Organic, restul puterilor occidentale ar fi preferat sa controleze singurul punct strategic dupa ele, gurile Dunarii, si ne trezeam cu un Ducat Lipovean un fel de protectorat (exista un precedent – Ducatul Varsoviei in timpul lui Napoleon) Anglo-Franco-Prusac? Eu personal nu l-as blama pe Carol pt lipsa unui loc la masa tratativelor. Cativa ani mai devreme, un rege ceva mai impamantenit, al celor doua Sardinii, a sacrificat o provincie 100% italiana – Savoia – pt ca Franta l-a „ajutat” in razboiul contra Austriei. Dar bineinteles Romania fara Carol ar fi facut minuni. Asimetrie, asimetrie – si sunt intru totul de acord cu conceptul propriu zis – dar sa ne mai scarpinam in crestet din cand in cand.

  11. Felicitari !
    In sfarsit unu’ care nu se imbata cu apa rece si mai observa si unele implicatii.
    As face insa 2 observatii :
    1) comportamentu clasi superpuse este unu de tip „comprador” adica vechili ai intereselor straine. Ca in America Latina ori China tratatelor inegale ori India in timpul Comapnei Indiilor.
    2) situatia economica a tarii determina restu… inclus morala cam imorala.
    Scuze ca imi permit sa imi fac ceva publicitate :

    despre nefericita situatie economica a Romaniei , mai ales cauze (fara morala, fara religie samd in cheie braudeliana)
    so http://vremea.forumgratuit.ro/t65-statul-consideratii-personale

  12. lupul

    Nu zic ca nu aveti dreptate,distinse domn,era posibil si asa ceva,dar sa nu uitam caNăscut în 1818, Alexandru a fost fiul cel mare al Ţarului Nicolae I al Rusiei şi al Charlottei a Prusiei, fiica lui Frederick William al III-lea al Prusiei şi a Louisei de Mecklenburg-Strelitz. Carolica a sarit la gatu turcului ca sa si ajute ruda ceva mai indepartata[afinitati de sange as zice], Rusia era slabita,reiese ca era slabita si pentru ca nu facuse nici o branza in fatza redutelor si ne a cerut ajutorul,Carolica a fost oarecum surprins de cererea ruseasca si a actionat rapid si pripit,ca dulaul care vede osul fluturand prin spartura din gard,a varat capul si a fost luat de gat de catre hinghier:))))))POate ca daca ar fi fost mai mester la tratative,dar unde ai vazut neamtz si pe deasupra si junker sa se togmeasca ,ca un oriental,raman la parerea mea mai veche,raboiul a fost inutil,de aia, domnul Eminescu nu a catadicsit sa scrie nici macar un vers despre el,acum io ma pot insela,dar se inseala si marele Eminovici??:))))

  13. Lupule

    o cam iei pre aratura .. desi parca nu prea se vaz iepuri ce sa justifice efortu’.
    1) 1877 . Romania nu avea cum sa bata Rusia … Aportul romanesc la Plevna a fost hotarator , INSA rusii erau prezenti acolo in numar suficient. Cf zicalei aleia cu paiu in plus care rupe spinarea camilei. A fost mai mult decat un pai dar grosu era al muscalilor . De altfel s-a ajuns la un moment dat la o stare incordata cu rusii si Carol zis-a ca armata ce a triumfat la Plevna poa sa fie distrusa nu insa si dezarmata. Ca distugerea armatei romane era asigurata (insa complicatiile de dupa …. adica armata tarista ar fi avut o victorie a al Pirus care ar fi permis Turciei sa revina … si poa KaKaniei sa intervina)
    2) prima intelegere era cu Dobrogea intreaga adica si judetele Silistra si Durostor. Ru8sii s-au suit pe divan si au dorit sa reia Basarabia (Cahul, Ismail si Bolgrad – caci asta este Basarabia adevarata!) si in fata refuzului romanesc au „scurtat” Dobrogea ce urma sa revina Romaniei.
    3) Rezbelu era inevitabil . Din 2 motive mari si late :
    a) (h)Otomanii isi dadusera o „constitutie” in care Principatele Unite apareau ca o provincie cu drepturi de administrare speciale. Provincie nu tara tributara ori sub „protectie” – cestiune ce era contrara statului Moldovei si Munteniei chiar si in timpuri fanariote! Deci in subtext intentia viitoare ca Pricipatele Unite sa devina provincie otomana asisderea Albaniei ori Bulgariei.
    b) trecerea armatelor tariste ne facea teritoriu in razboi. In mod uficial armata romana ar fi trebuit sa se impotriveasca ….
    b1) in cazul victoriei (h)otomanilor „statutul privilegiat” al Romaniei ar fi fost abolit … si am fi avut pasale instalate la Bucuresti si Iasi !
    b2) in cazul victoriei muscalesti Rusia ar fi „rectificat” granita cu mai mult decat Basarabia … (in cestiuni din astea poti avea intotdeauna incredere in pronirile pradatoare ale muscalilor urmasi de varegi cu influente tatare !)

    Participarea la acest rezble a dus la o prima recunoastere internationala a Romaniei ca actor suveran . Una care desi cam de facto si , desi , ignorata de puteriel europene obliga totusi pe rusi . Caci rusii iscalisera un tratat ori tratat se iscaleste cu un egal dpv juridic (adica suveran). Asa ca au trebuit sa isi modereze pretentiile (nu sunt cei mai morali in privinta tratatelor – ma rog germanii si ungurii is si mai imorali- insa la ei politica internationala este ca jocu de sah .. analizeaza si miscari viitoare ori in acest sens nesocotirea brutala a tratatului i-ar fi pus in imposibilitatea de a face tratate in viitor).

    Oricum vitoria militara este o cestiune de putirinta .. care ne lipsea la 1877 si mai traziu cand era vorba de Rusia . Putirinta noastra s-a putut manifesta fata de Bulgaria, Ungaria .. tari de catgoria noastra . Nu fata de imperii fie ele austriece, otomane sau ruse! Deh categorie grea )

    As mai observa ca cestiunea cu comertul de negri a fost una de oportunitate nu de morala …Neavand deschidere la Atlantic nu am putut profita de acest manos comert . La mica barfa chiar si danezii au participat nitel (inainte de copenhagarea flotei lor .. ca dupa nu au mai avut cu ce !!!!)

  14. lupul

    La începutul Războiului de Independenţă Eminescu a susţinut prin scrierile sale efortul militar al ţării. Din decembrie 1877 el a început să critice vehement felul în care guvernul I.C. Brătianu s-a angajat şi a participat la război. Acuzaţia cea mai gravă pe care o aducea Eminescu era faptul că în iulie 1877 guvernul a aprobat intrarea în război de partea Rusiei fără să ceară nici o garanţie în scris. Înainte să se facă publică intenţia Rusiei de a anexa sudul Basarabiei, Eminescu scria:
    Colaboraţi la Wikicitat „„Intrară în război, fapt care se putea foarte bine aproba şi sprijini, dar intrară cu o armată nepregătită cu nimic, graţie ineptei şi culpabilei lor administraţii, şi fără nici o convenţie stipulând şi marginea sacrificiilor şi întinderea beneficiilor pentru români, mulţumită închinatei lor diplomaţii. Întrebaţi de presa conservatoare dacă au vreun tratat cu împărăţia alăturea de care luptau, ei răspunseră cu cutezanţă că acea împărăţie nu putea să trateze cu un stat care este încă vasal şi, adăugând la această umilă mărturisire linguşiri făţarnice pentru puternicul suveran ce ocupa România şi Turcia cu cinci sute de mii de oameni, adăugau că ei nu fac insultă generosului ţar a-i cere zapis, etc.” CE MAI ZICE OBSCURUL ZIARIST EMINESCU??Eminescu???După vizita la Bucureşti a generalului Ignatiev, când s-au dezvăluit intenţiile Rusiei de a anexa sudul Basarabiei, Eminescu a desfăşurat o febrilă acţiune de informare a cititorilor despre drepturile noastre istorice. Între 3 şi 14 martie 1878 a publicat un amplu studiu pe această temă. În acelaşi timp el a început să bănuiască că guvernul român ştia mai demult despre pretenţiile Rusiei. Felul în care s-au desfăşurat tratativele cu ruşii au fost dezvăluite la 30 septembrie 1878, când Kogălniceanu a declarat în faţa Camerei Deputaţilor că principele Gorceacov îl anunţase de intenţia Rusiei de a face un schimb de teritorii încă în iunie 1877. Şi cu toate acestea România a intrat în război peste două luni fără a cere garantarea graniţelor.

    • lupul

      domnuleBizon e o analiza interesanta,poate ca ai si dreptate,nu tin sa am ultimul cuvant intr o polemica ce nu poate schimba cu nimic un dat istoric.Cat despre moarala si oportunitate,e destul de complicat,poate ca morala nu te lasa sa vezi oportunitatea,poate ca ai oportunitatea sa faci sau sa nu faci ceva,dar te impiedica morala.Neamurile care ne inconjoara,sunt urmasi vechilor neamuri care ne inconjurau si odinioara pe la anii 1000 sa zicem,citim istoria si vedem ce au facut ei altora,cum si au tras o intre ei:))),sunt neamuri asa cum bine zici de varegi pradatori,de tatari,de alani,de sciti, de bulgari slavizati,de germanici,de ugro finici europenizati etc.Vor face ceea ce au mai facut,noi vom face ceea ce am mai facut,asa cum vrabiile de acum,pisicile de acum,soareci de acum ,sunt descendentii celor din antichitate asa suntem si noi,stim din istorie cu exactitate ce le poate pielea si caracterul.Sustin cu tarie ca noi avem o morala mai aparte ca ei,ca suntem un neam virtuos[am mai scris io despre asta]Cineva,undeva,acolo sus ,nu ne iubeste,ne vor degradati,umili,idioti,cretinizati[vezi consumul de etno-botanice]ne vor sclavii lor.Imperiile si bunastarea din ele se construiesc cu munca sclavilor.Nu e nici o problema domnule draga Bizon,ne au mai vrut ei morti cu marul in gura serviti la tava,de cel putin 1000 de ani ne doresc disparitia,au reusit ei ceva??NU!Vor reusi ei ceva??NU!!CE zicea Gh.I Bratianu??O ENIGMA SI UN MIRACOL ISTORIC: POPORUL ROMAN.Ce reprezinta 20,30 ,40 de ani in cursul unei istorii de doua ori milenara??Nimik.Poporul roman se va trezi,sa fii sigur de asta,cu cat va suferi mai mult si mai greu,cu atat renasterea lui va fi mai pregnanta,va fi de neoprit.

  15. lupul

    Parca s a mai intamplat asa si in ww2, cand Mihai number oane l a luat de gat pe domnul Antonescu si l a inchis [era sa scriu vestiar:))))] in seif, sa studieze colectia de timbre regala,uitase sa incheie un tratat cu Armata Rosie,iar trupele romane erau saltate de pe linia frontului si deportate prin Siberia,pe unde a intarcat dracul copii,cam pripiti nemtii astia,cam uituci,dar uituci pe spinarea noastra a romanilor.

  16. lupul

    Ianus cel cu o mie de fete,esti Ghita Bizonu;,dar si g21si dlnimeni,ce jocuri faci Ianus??:))))))Vrei sa creasca blogu;??:)))) sa ai trafik??

  17. lupul

    Bizonu e cult,a citit antropologie structurala,ai citit si vre o carte de Karl Levis Strauss??:)))

  18. lupul

    Cu asa un Bizon, sa tot polemizezi,imi aduce aminte de mine in tineretele mele,bravo bre Bizonule!!

  19. Ghita Bizonu’

    Lupule

    1) apelativu normal este Bizoane !
    2) pe net eu semnez doar Bizonu’ (de la data intrararii in NATO). Pe dinimeni l-am intalnit pe alt blog .. dar atat.
    3) Nu stiu cat sutem mai virtuosi. Sustin ca nu am avut ocazia sa refuzam unele mici pacate gen comertu cu negrii …Ma rog nu din cazue imputabile noua ci ales geografic!!!

  20. Lupul: sunteti musafir si va sugerez sa va comportati ca un musafir si nu ca un agent provocator trimis de servicii. Pareti obsedat de trafic si va inselati, nici eu si nici omulsicetatea nu urmarim traficul, ci, mai degraba, daca sosesc comentarii, calitatea lor. Ghita Bizonu’ este un comentator respectabil care a venit de pe blogul pe care am copiat acest articol. Pe acel blog suntem colegi comentatori.

    • lupul

      Esti obsedat de servicii amice??Crezi ca esti asa important incat serviciile sa se ocupe de tine??Voi nu sunte ti decat niste tipi care refuleaza aici ,din prea plinu’ asa zisei stinte de care credeti ca sunte ti plini,se vede felu’ in care construiti fraza si ce cuvinte, ce idei folositi.Nu sunte ti decat niste cacaciosi anonimi,oameni care nu si dau numele nu si arata identitatea dar critica tot ce misca,vezi ca la mine daca faci clic pe wolf ,imi apare numele real si varsta cand am postat ,atinci aveam 45 acum am 50.Mie nu mie frica nici de servicii si de nici unul dintre voi,sunt ceea ce sunt,voua de ce va e frica prieteni mei??

  21. lupul

    Matale cam ce ai vrea sa scriu despre neamu’ meu??Ca suntem niste nenorociti??Ca suntem niste incapabili care nu am slujit stiintza si nu am facut experiente pe copii??Sa scriu ca suntem niste idioti ca nu am vandut in piatza ,bulgari la snop, sau unguri legati fedelesi?Sa scriu ca suntem neam de betivi si de curve ordinare,neam incapabil de evolutie,neam de cocosati??Matale ce crezi??Cum suntem??Ai ceva de reprosat Neamului Romanesc??Nu se ridica Neamu’ la asteptarile talica??Da’ matale te ridici la asteptarile Neamului??Eu nu inteleg abordarile super criticiste la adresa Neamului Romanesc,abordari facute chiar de catre romani,e ca si cum te ai plasa in afara neamului tau[sau ai fi de alt neam]si te ai erija in critic,Cu ce drept??Daca faci parte din acest neam iti acord prezumtia ca esti peste medie[intelect,pregatire ,morala etc]Esti peste medie??Sunt io peste medie??Eu am fost si raman un umil soldat aflat in slujba neamului meu,daca nu am ocazia sa lupt cu arma in mana pentru el,pot sa lupt cu pixu,cu tastatura, cu vorba.A ne arata in public defectele,nu foloseste la nimic,[ce matale iti agati izmenele la vedere pe balcon sau in curte la poarta??]trebuie sa stimulam si sa incurajam ce e bun in neamul asta.Nu o fi nimic bun in neamul din care si domnia ta faci parte??Aud tot felul de tampenii,romanii nu sunt ca nemtii,nu sunt ca norvegienii,nu sut ca danezii,nu bre,noi suntem romani,cui nu i place poa’ sa emigreze si sa si schimbe cetatenia.Mie nu mi e rusine cu neamu’ meu.Toti o ard pe bloguri,ca poporul e prost,ca poporul e imbecil ,ca e cocosat si ca ai curg mucii pe rever,tot poporul asta a construit,a luptat cand a fost nevoie,ca nu a stiut sa aleaga conducatorii,bine ca nu am ales nebuni,altii au avut si din astia,care face filozofie pe spinarea poporului roman ,gaseste in mine cel mai mare dusman,in fond cine sunte ti mai nene voi sa va criticati propiul popor??Nici Iorga nu a indraznit sa critice poporul,nici Eminescu,ala scria contra partidelor politice si a tampeniilor facute la acea vreme??Voi de pe blogul acesta cine sunte ti??Asa anonimi??Nu aveti coaie??Nu aveti curaj??Eu sunt un fost maior in armata romana,arma nu conteaza,voi cine sunte ti??Ia sa va prezentati voi,asa ca la revista de front,cu batistutza, unghii taiate ,bocanci facuti si cu seria armei memorate.Da’ unde va credeti voi??In mijloc de codru des??:)))))

  22. lupul

    Din ce scrie Bizonu,reiese ca el ar pune botul la o magarie ,daca ar avea ocazia si ar iesi in profit,asta ar fi un semn de inteligentza din partea lui,probleme cu morala nu ar avea,ca de ,nu i asa,daca putem vindem negrii.:)))))0

  23. Lupul: daca mi-ati raspuns, atunci nu divagati, ideea era comportamentul dvs (de) provocator si nu sentimentele mele fata de servicii. Pina acum am crezut ca vedeti lumea intr-o zoologie binara, dvs si ceilalti (boii); descopar acum o viziune ternara a dvs asupra lumii, au aparut in mintea dvs cacaciosii. Progresati, progresati, desi ma gindesc ca un bestiariu din evul mediu era totusi ceva pe linga puterea dumneavoastra de cuprindere, in sec XXI. Ma intreb de ce v-ati inchis blogul care parea, probabil, promitator – avea si trafic, nu, mult de tot? – si pe care scriati , tot probabil, cum e cu dumneavoastra si cu boii si cu cacaciosii, pentru a va transforma intr-un pelerin al virtualului, care vine cu marinimie sa ne stearga pe noi, cacaciosii, la funduri si sa ne orienteze, noua, boilor, coarnele. Fara indoiala ca sunteti virful acestei piramide existentiale formate din boi, cacaciosi si dvs si ma intreb cum este acest virf: sunteti singurul care nu sunteti bou si cacacios, ceea ce nu e grozav, stiut fiind ca un criteriu decizional important este criteriul majoritar – majoritatea stabileste ce si cum sunteti cel putin in egala masura ca dvs insiva, o consecinta ar fi aceea ca intr-o lume cu majoritate de dementi cei nedementi ar fi internati in ospicii si poate ca si sunt – ori, o alta situatie de virf, sunteti superboul si supercacaciosul? Pare ca aceste extreme s-ar atinge; va promit ca nu ma voi gindi prea mult la asta.

  24. Lupul: uitasem sa va ofer un detaliu; cei care trebuie sa stie cine sunt eu, stiu. Cei care nu stiu nu trebuie sa stie. Nu ma pot hazarda sa scriu in locul celui care isi spune omulsicetatea dar stiu ca a dorit sa respecte o cutuma a virtualului de a avea un nick name.

  25. lupul

    E cutuma in mintea ta:))))multi,cei mai multi scriu cu nik dar isi declina identitatea ,altii folosesc chiar numele lor,cacacios sigur ca sunt si eu,dar nu atat de cacacios ca altii de pe aici:)))Habar nu am cine esti,si nici nu ma intereseaza asa mult,dorm linistit si daca nu stiu cine esti tu, bizonu si g21 cat si nimeni,sa fiti sanatosi!Vad ca aveti indoieli in legatura cu personalitaea vostra.Adik daca aflu cine esti,ce fac??Raman cracanat ,cu degetul in gura??A folosi un nik,e o impolitetze,daca voi sunte ti nepoliticosi ,imi permit sa scriu si eu cum scriu.Criticati ce vreti voi,pe mine,partide,persoane publice,personalitati ce doriti,dar nu mai faceti consideratii pe seama poporului.Voi preluati clisee imagologice si le dezvoltati si incepeti sa puneti intrebari perfect idioate,gen Lizuca,dar de ce e poporul asa,dar de ce nu poate poporul,intrebari de gaga,cititi Biblia,gasiti acolo raspunsurile la problemele in legatura cu oricare popor.:)))))))

  26. Lupul: cred ca inca nu ati priceput sau inca nu vreti sa pricepeti ce este cu un blog. Atunci cind intrati pe blogul cuiva este ca si cum ati intra in casa lui, o casa virtuala, spirituala, daca doriti. Ca musafir, aveti de ales: daca nu va place ce aflati acolo atunci nu mai veniti, dar fie ca va place, fie ca nu va place va purtati frumos cu persoana care va gazduieste si cu ceilalti care se afla pe acolo. Daca doriti sa discutati, atunci discutati civilizat. Daca aveti ceva de reprosat gazdei si doriti sa mai fiti primit, atunci o faceti cu bun simt. Ceea ce practicati dumneavoastra se numeste proasta crestere si nesimtire, asta ca sa va acord circumstanta favorabila ca nu sunteti un provocator sau un mercenar al virtualului, adica un om platit ori rasplatit sa faca ceea ce face.: intrati cu bocancii plini de noroi in casa omului – ca sa zic asa – faceti mizerie pe acolo, dispretuiti si injurati tot ce misca, gazda ori alti musafiri si aveti numai pretentii. Faceti afirmatii – si mai ales lansati acuzatii – pe care nu le-ati putea sustine – de exemplu cea cu cliseele imagologice – si aveti pretentia sa fiti luat in considerare fiindca „zbierati” cel mai tare. Toate acestea, repet, ca sa va acord circumstante atenuante – daca poate fi vorba de asta – altfel gasesc ca aveti comportamentul unui individ pus sa provoace. Cam asta este, de acum incolo va las in pace si pe mina gazdei noastre, care va proceda cu dumneavoastra cum va dori.

  27. lupul

    dlnimeni,,,,io unu’ cred ca matale esti si gazda si paraziitu’ si simbiozati impreuna ,bine mersi:)))))Cat despre gazda,musafiri,vizite si buna purtare,eu cand merg in vizita,procedez asa;salut,ma prezint,eventual ma descaltz la intrare:))),si astept ca la randul meu sa fiu salutat si cei din incinta sa se prezinte la randul lor[va place termenul ales ,de incinta??],daca persoanele sunt decente si discuta despre vreme[cum fac englezii],sau critica niste idioti aflati vremelnic la carma tarii,aleg fie sa tac,fie sa mi spun parerea untr un mod decent,desigur.Daca indivizii,persoanele aflate acolo,incep sa discute despreNeam,despre popor,si sa emita judecati de valoare la adresa,poporului,luat asa la gramada,sa faca aluzii nesanatoase si gazda nu intervine sa mute discutia pe alt plan,ba le mai canta si in struna,atunci faram tot,bat musafirii si ai aunc pe geam,gazda poate fi schilodita trupeste foarte usor,ai faram mobila si ai distrug casa,pentru mine doar Neamul si poporul conteaza,astea sunt sfinte pentru mine,nici Dzeu din cer daca exista nu mi poate judeca Neamul si poporul.Pentru mine cocosatii din Romania sunt mai drepti decat cocosatii de aiurea,ce vreau sa zik??Ca nu putem noi,ca nu avem dreptul,moral sa ne criticam poporul.Ce popor sa criticam??Poporul de la 1848,poporul de la anii 1600,poporul din 1989,poporul actual,eu pot critica indivizi din popor ,pe oricare dintre cei ce au fost la putere[dupa cum bine ai observat il pot critica si pe Carolica numer oane,care nu a fost tocmai de aruncat] Domnulenimeni,atat timp cat lasi poporul in pace,nu l critici asa ,la gramada, luat cu furca, ai in mine cel mai bun interlocutor,cel mai politicos om din lume,totus eu sustin ca sunte ti aceiasi persoana cu propietaru’ blogului ,cu g21 si cu Bizonu,va tradeaza stilul si felu’ in care abordati problemele,oare asa e??:)))))

  28. lupul

    Gazda ar trebui sa se bucure de zbieretele mele,sunt zbiewrete productive,a trecut de 30 de comentarii,daca mai zbier de doua ori,trece de 60 de comentarii,stiu io ,din experientza ,ca daca inciti lumea si bati calu’ ,obtii randament maxim:))))))Asta poa’ sa o confirme Bizonu,un bizon nervos alearga mai mult decat un bizon calm:)))))0

    • N-ar fi fost mai productivă o discuţie despre semnificaţia pe care o are fiecare în vedere, atunci când foloseşte cuvântul „popor”?! Încă Voltaire spunea că e bine să ne precizăm termenii, atunci când discutăm. Am avut recent o experienţă cu un prieten care, cred, s-a supărat pentru că nu am răspuns conform aşteptărilor la o solicitare, cu privire la un interviu al lui Florin Constantiniu, în care acesta folosea două cuvite ca să exprime o idee, pe de-o parte:popor, ca opus conducătorilor, ca cel condus, pe de alta, cetăţean, care de fapt desemna ceea ce viza intervievatul, adică starea politică actuală, mai precis românii în starea politică actuală, care, evident, toţi la un loc, nu sunt poporul român, din care face parte şi tatăl meu şi bunicul şi tot aşa, pe linie paternă şi maternă, de la începuturi. Evident că pe ei nu-i pot face vinovaţi de starea de fapt de acum, mai ales că mulţi dintre ei au luptat prin războaie, au pierdut fraţi, datorită erorilor politice ale conducătorilor etc. Dar adevărat este că nepoţii mei mă pot învinui pentru că nu am spus prezent acum, adică nu am intervenit, preferând să fac planuri printre cuţite şi pahare, cum zice poetul. Îmi asum vina şi voi încerca să o corectez. În ce priveşte proprietaru’ blogului, nu e aceeaşi persoană cu Dl.Nimeni, cu Bizonu’, cu g21. Suntem diferiţi chiar stilistic, dacă pot spune aşa.
      Ar mai fi ceva! Bizonu’ a făcut o insinuare de forma dacă…atunci, dacă, geografic, am fi fost altundeva, atunci am fi vândut şi noi, românii, sclavi. Merită o discuţie! În primul rând, cred că, dacă am fi fost aşezaţi altundeva, nu am fi fost români, pentru că poporul a apărut la intersecţia unor linii de forţă ale istoriei, pe un teritoriu, pe care l-a folosit, ca să configureze o formă de viaţă. Această topologie a indus şi o anume îngăduinţă faţă de alţii, dar şi multă suferinţă, la care s-a răspuns cu mijloace specific omeneşti, care-nota bene!- nu sunt codificate moral, fiindcă te afli în jungla istoriei, ci, ca la toţi oamenii, în vederea supravieţuirii, în primul rând ca oameni, ca indivizi! Dar acumularea teologico-politico- culturală sedimentată în popor, este, cred, printre cele mai valoroase din lume, pentru că, la fel ca în Meşterul Manole, arată, pe lângă altele, şi limitele politicului/Negru Vodă, care, chiar când se vrea ctitor, vrea să ia locul lui Dumnezeu, i se substituie. Vrea ca lumea să se oprească la el, la care Manole răspunde cum se ştie, sub puterea lui Dumnezeu, devine izvor, în timp ce politicul, zic eu, entropic, se prăbuşeşte în sine. Astea sunt nişte divagaţii! Ideea e că, altundeva, românii n-ar fi fost români, iar indivizii ar fi putut să vândă şi sclavi, numindu-se evident altcumva. Ar fi interesant să putem vedea ce se va alege de românii plecaţi din ţară, de urmaşii lor, peste o generaţie, două- e vorba de cei ce rămân pe unde sunt.
      Prin anii ’80, cred, circula un samizdat, întocmit de Dan Ciachir, din opera politică a lui Nae Ionescu. În acest volum, era, la sfârşit, o Addenda cu un interviu, mi se pare, a lui Andrei Scrima, un personaj ciudat şi interesant, în care relata ceva despre Mircea Vulcănescu, în puşcărie, cu ceva vreme înainte de a muri. Spunea Vulcănescu că este convins că românii nu vor pieri nicodată pentru că mereu va fi o situaţie topologică identică cu cea în care se află românii, care, ca o matrice şi/ sau o alveolă îi va produce şi apăra. Asta înseamnă că, la provocările istoriei există o constantă umană care dă un acelaşi răspuns, de care e nevoie. Am glosat pe o amintire destul de vagă, pentru că nu mai am textul. În plus, ar fi de dorit să mai învăţam să discutăm ca să putem acţiona, şi, oricum, discuţia este înainte sau după acţiune, este cum se spunea despre filosofie o „ancilla”, dar nu a teologiei. Cu corectivul pe care îl face un filosof: dacă e o slujnică e important unde şi ce face ea, merge înainte, purtând făclia, sau în spate, ducând trena. Disjuncţia: sau, ar trebui să poată fi înlocuită cu o conjuncţie:şi, numai că nu ne lasă timpul!

      • g21

        „Ar mai fi ceva! Bizonu’ a făcut o insinuare de forma dacă…atunci, dacă, geografic, am fi fost altundeva, atunci am fi vândut şi noi, românii, sclavi. Merită o discuţie!”

        ” Dar acumularea teologico-politico- culturală sedimentată în popor, este, cred, printre cele mai valoroase din lume, pentru că, la fel ca în Meşterul Manole, arată, pe lângă altele, şi limitele politicului/Negru Vodă, care, chiar când se vrea ctitor, vrea să ia locul lui Dumnezeu, i se substituie.”

        Discutia relativ la romani-moralitate-sclavi-geografie merita niste fapte:

        Sa ne uitam la Venetia, care a inceput sub tutela bizantina, altfel crestini (s-au luptat vitejeste sa fure moaste cum ar fi capul lui Sf. Nicolae) si care de pe la 700-800 pana spre 1400-1500 avea un comert infloritor si pentru o perioada a avut un quasi monopol al comertului in rasaritul mediteranei si a Marii Negre. Luau mirodenii (sa zicem din Alexandria, care avea cele mai mari antrepozite) le vindeau in restul Europei, dar ce ofereau in schimb? Poate cea mai cautata marfa (pt mahomedani, de altfel si in zilele noastre) erau sclavii albi. De unde? Din rasaritul Marii Negre. De ce nu s-au implicat locuitorii din tinuturile de azi ai Romaniei, ca ar fi fost drumul mai scurt (si deci mai ieftin)? Or fi fost femeile din teritoriile tarilor romanesti mai urate si barbatii mai nevolnici?

        In Atlantic, comertul cu sclavi negri – sunt multe de spus aici – a fost facut in mare de tari cu putere maritima si protestante (Olanda si Anglia). Alte tari puteri maritime – ca nu erau asa „destepte” – Portugalia si Spania mai catolice – au avut alte prioritati (exportau si iezuiti printre altele). Un lucru care probabil nu este bine cunoscut este ca negrii de pe coasta Nigeriei – sursa de sclavi – nu vindeau negrii din triburile lor, ci negrii prizonieri de razboaie cu triburi care veneau din interiorul continentului.

        Acuma „sclavia” se practica de mii de ani si poate cateva detalii „cantitative” , caci sclavia si civilia a avut tratamente variabile (astazi perceptia comuna – si indreptatita in mare masura – este ca sclavul era exploatat salbatic, mai ales negrii). Sclavii in Louisiana circa 1840 nu prea erau folositi la munca campului, irlandezii (alti fraieri catolici) erau preferati. De ce: in mlastinile locale si la cultura bumbacului irlandezii (liberi nu-i asa?) erau mult mai ieftini, erau platiti destul cat sa nu moara de foame, pe cand sclavii negri – ce sa-i faci – presupuneau (legal) din partea stapanului pe langa mancare, ingrijiri medicale, cheltuieli de inmormantare, etc.

        Pe de alta parte in Atlantic riscul „albilor” pe la 1400-1600 care faceau echipajul
        corabiilor era foarte ridicat – se pierdea usor jumatate din echipaj. Corabiile cu negri aveau de obicei un procentaj mai bun pt ca erau folosite corabiile mai bune, mai mari.

        Mai recent un ultimile doua razboaie mondiale romanii aveau o reputatie buna – si bine cunoscuta de nemti – mai ales in prima linie. Ca o fi fost ca erau mai morali, sau ca era profitabil sau geografic li se potrivea, nu este clar, dar pierderile erau ceva mai ridicate decat la traversarea Atlanticului a sclavilor negri.

        Acuma astea sunt fapte simple – dar nu simpliste, fiecare dintre ele are o istorie complicata si inainte si dupa – Sper sa ne ferim de interpretari simpliste pt ca astea sunt materia prime a propagandei manipulative.

  29. lupul

    Dar adevărat este că nepoţii mei mă pot învinui pentru că nu am spus prezent acum, adică nu am intervenit, preferând să fac planuri printre cuţite şi pahare, cum zice poetul.,,,,,Superb enuntul,intrebarea e, ce i de facut??Intrebare de altfel celebra.In nici un stat din lume cetateanul simplu,de unul singur, nu a putut nicicum sa intervina,dar baremita sa mai schimbe ceva din situatia data ,in acel moment.Ca un cetazean frizer,macelar,strungar ,profesor ,filolog,doctor poate schimba de unul singur ceva in societatea in care traieste e o utopie.Desigur el poate sa fie un cetatean educat ,informat,un cetatean model,dar numai legea,legile si aplicarea lor dau sens si directie unui stat,cum sa influenteze frizeru’ deciziile luate in salile de judecata??Cum sa influenteze,sa corecteze macelarul ,legile emise de parlament??Veti zice ca e simplu,ca odata la 4 ani, el are drept de vot si prin vot poate alege alti oameni si sa i sanctioneze pe cei de dinainte.Adevarat si fals in acelasi timp,ar putea face aceasta daca cei alesi ar fi de buna credintza,daca scopul lor ar fi propasirea neamului si al tarii in ansamblul ei,dar de 21 de ani la carma tarii se rotesc niste mincinosi niste impostori,niste neica nimeni,cetateanul roman a incercat toate variantele.Si am ajuns in punctul unde unii nu pot face nimic[zic legal,fara scandal,fara rivolutie,fara macel] si uni nu vor.Asta e cheia de bolta a tarii asteia,lipsa liderilor,nu sunt lideri[nu lideri curati ca lacrima de fecioara]

  30. lupul

    ci lideri normali la cap,care isi dau seama ca asa nu mai merge.Acum in acest moment suntem un popor fara lideri si un popor fara lideri,niciodat nicaieri nu a izbandit nimik pe acest pamant.Intrebarea revine si ramane,ce i de facut??

  31. lupul

    Ar fi interesant să putem vedea ce se va alege de românii plecaţi din ţară, de urmaşii lor, peste o generaţie, două- e vorba de cei ce rămân pe unde sunt.,,ce sa se intample??Ce s a intamplat cu irlandezii ,cu italienii si cu alte natii ce au avut fenomenul inaintea noastra,uni vor ramane acolo,se vor dezradacina,alti vor sta acolo atat cat le bine[ubi bene ,ibi patria]si cand conditiile din tara natala le vor permite vor reveni in tara,cu o alta mentalitate,cu un alt fel de a aborda lucrurile,altii vor deveni peste 2 3 generatii, cetateni de vaza ai tarii in care au emigrat si se vor mandri ca sunt de origine romani,se va intampla ceea ce s a mai intamplat si cu alte neamuri.Intrebarea e ce vom face noi cei din tara??Putem noi sa mai asistam pasivi la lupta dintre hiene si sacali dusa pe hoitul tarii??Cum scapam noi de javrele asatea urlatoare si hamesite ce si zic politicieni romani??Putem sa initiem o miscare sa scoatem noi in strada ,oamenii??Ceva ca la Cairo de ex,asta i pohta ce o pohtesc!!!Ca sa nu ma traga nepotii de barba[o sa mi las si barba] si sa mi dea palme ca nu am facut nimic pentru tara,as sta cateva saptamani,chiar si o luna doua in strada numa sa vad javrele astea plecate,sa dispara toti,si Crin si Ponta,Baselu,Boc,toate javrele astea si partidele lor de doi bani.Dar ce punem in loc??S au intai ai izgonim si apoi aducem un principe sau presedinte strain??:))))Cum facem bre??Ca nu inteleg,uite io sunt un cetazean care vreau sa ma sacrific pentru Neam si Tara,unde e locul de sacrificiu??Cine gireaza sacrificiul meu??Sa gasesc si io un lider,unul sanatos,nationalist,as dormi pe pres la usa lui ,ca un caine de paza,dar unde e lideru’pe care sa l urmez io si neamul meu??Cand pastorul e ucis,turma se risipeste,cand pastorul e prost,oile flamanzesc,behaie,le scade laptele si sun rupte[termen vechi,arhaism]de lupi,asa suntem noi acum.

  32. lupul

    Mai recent un ultimile doua razboaie mondiale romanii aveau o reputatie buna – si bine cunoscuta de nemti – mai ales in prima linie. Ca o fi fost ca erau mai morali, sau ca era profitabil sau geografic li se potrivea, nu este clar, dar pierderile erau ceva mai ridicate decat la traversarea Atlanticului a sclavilor negri. ,,,,,Este recunoscuta de mult timp valoarea soldatului roman,are inteligenta latinului,deci mici comandanti[fruntasi ,caporali sergenti]au imaginatia,inteligenta de a improviza sau a iesi rapid dintr o situatie atipica,are si rezistentza la stres a soldatului rus,plus rezistentza fizica superioara celor ocidentali.Soldati cu statura medie 1 75,agili,uscati,cu muschi alungiti,rezistenti la stres si efort,unii ai considera cei mai buni soldati ai Evropei,soldatul roman e mai bun in atac decat in aparare,ff buni camarazi,in conditii de razboi apar intre ei legaturi indistructibile,cu modestie pot sa spun ca am vazut la lucru impreuna soldati romani si occidentali,romanii le sunt net superiori celor occidentali,ceIociiD, mai bine dotati ,cu automatisme mai bune,nu doresc nimanui niciodata sa lupte contra soldatului roman,ca un amanunt jumatate din cazacii ucrainieni,renumitii cazaci erau romani,modoveni.

    • g21

      Nu stiu daca din moralitate sau nu, dar am discutat cu ofiteri americani acum 7-8 ani care spuneau deschis ca in ceea ce ii priveste Romania este singura tara din Europa care in razboiul 2 mondial a respectat conventia de la Geneva. Trai pe vatrai la Timisul de jos, americanii – ofiteri – erau platiti exact ca si gradele echivalente in armata romana, vizite facute de Antonescu care ii intreba ce le lipseste, etc.

  33. lupul

    Da chiar asa a fost,am citit numeroase carti scrise de fosti aviatori americani ,prizonieri de razboi in Romania,cateva marturii mai vechi despre soldatul roman;Marturiile cronicarilor straini cu privire la spiritul de lupta al romanilor din acele vremuri sunt edificatoare: “Ei se bat cu o asemenea indrazneala si dispret fata de dusmani, cu o asemenea incredere in sine, incat cu o mana de oameni infransesera mari armate ale vecinilor” spune Graziani. “E un popor totdeauna foarte ciudat, capritios, tafnos, dar atat de dur si razboinic incat nu o data a dat lectii acelora care nu-l lasau in pace” citim la Vigenere. “Neamul moldovenesc e feroce, cam barbar, dar foarte ager in arta militara” declara Reichersdorf. “Ostasii moldoveni sunt viteji si mesteri in lupta, desi sunt niste tarani prosti, luati de la plug” ne spune Bielski. “Sunt oameni groaznici si foarte viteji; si nici ca este pe fata pamantului un alt popor care pentru gloria razboinica si eroism sa apere o tarisoara mai mica contra mai multor dusmani, atacandu-i si respingandu-i fara incetare” zice si Orzechowski.

  34. Ghita Bizonu’

    Lupule

    mai las-o gios cu morala ca cam macane…
    intr-o anume epoca era perfect moral sa faci comert cu sclavi! Iar comertu atmatc cu sclavi a fost extrem de banos .. si nu nu7mai (cica buna parte din soldaii lu Wellington erau cam negri .. Adica fosti sclavi!!! ma rog si maealucii ce conduceau Egiptu erau sclavi – copii cumparati de pe pietele de sclavi , antrenati ca soldati ).
    Cat despre morala noastra … iti aduc aminte ca tiganii au fost sclavi pana tarziu de tot .. si ca uneori sclavi erau si prizonieri tatari iar de prin 1810 trasurile boierilor aceau ca „accesoriu” un negru ce statea agatata in spate. Sclav si negrul (harap) cumparat prin turci . insa sa zic as obeict de lux fata de tiganu rob. m Oricum ptr o dreata socoteala trebe sa amintim ca si romanii erau luati robi de tatari si turci ….
    De fapt sclavia tine mai putin de morala cat de dezvoltarea economica… Cand se ajunge la o anume dezvoltare „morala” se revolta impotriva sclaviei. Asta a motivat si abolitionismu englez desi se zicea ca strazile din Liverpool erau pavate cu capete de negri !!!

  35. Ghita Bizonu’

    Popor ? Ce-i aia ?
    Ca si multe alte cuvinte are intelesuri diferite dupa epoca si zona .
    Uneori a fost vorba de popor politic – adica numa cei liberi (cadeaa unu in dependenta – sclavie ori iobagie – nu mai era „popor”!) sau mai rau privilegiati.
    Alte ori sensu de vulg (prostime) bun doar sa fie belit.
    La noi se aplica in gnl vorba Vladimirescului : poporul este norodul nu tagma jefuitorilor !!! (deci era un „popor” politic si „norodul” – da norod inseamna popor in lb slave!!) insa arata ca „poporu” a fost de multe ori „prostime” (buna DOAR de belit!!). In buja traditie fanairota – adica colonialista .
    Mai de curand se pare ca sensul se schimba : romanii nu mai doresc mercedesuri ci iachturi. Romanii isi cumpara de preferinta vile si vor concedii in Spania . De un rezulta ca daca nu ai mertzan si vila si nu iti faci concedu in Dubai nu prea mai esti roman… Adica „popor” economic vs „popultaie” (pulime, populime, bizoni, prostime . bobor samd in buna traditie a dispretului feudal)
    Scuze ca m-am intins

  36. Ghita Bizonu’

    Lupule inca o cioaca..
    Ca ziceai de niste asemanari de stil :

    “Ca un cetazean frizer,macelar,strungar ,profesor ,filolog,doctor poate schimba de unul singur ceva in societatea in care traieste e o utopie.Desigur el poate sa fie un cetatean educat ,informat,un cetatean model,dar numai legea,legile si aplicarea lor dau sens si directie unui stat,cum sa influenteze frizeru’ deciziile luate in salile de judecata??Cum sa influenteze,sa corecteze macelarul ,legile emise de parlament??”

    “asta i pohta ce o pohtesc!!!Ca sa nu ma traga nepotii de barba[o sa mi las si barba] si sa mi dea palme ca nu am facut nimic pentru tara,”
    “.Dar ce punem in loc??S au intai ai izgonim si apoi aducem un principe sau presedinte strain??:))))Cum facem bre??”

    Bre aste-as „bizonice” si mi s-ar putea reprosa ca pot sa scriu si fara greseli de dactilografie … Insa citatele sunt din posturile tale ….
    Asa ca ptr ultima oara : pe net semnez numai ca Ghita Bizonu’ …..

  37. lupul

    De multe ori se insistă asupra faptului că numai Ţările Române au cunoscut robia ţiganilor, o pată ruşinoasă a istoriei noastre. Dar, bineînţeles, se trec cu vederea decretul Dietei de la Augsburg, din 1497 (”să-i goneşti pe ţigani este permis, să-i ucizi e perfect legal”), sau ordinul Adunării Stărilor Generale de la Orléans, din 1561, repetat în 1612, de a se nimici ţiganii. În schimb, la noi, cu toată asuprirea, stăpânii nu aveau drept de viaţă şi de moarte. Uciderea unui ţigan era pedepsită, indiferent de rangul făptuitorului. Ţiganii domniei, cei mai numeroşi, aveau o oarecare liberate de mişcare, ei plătind un bir anual pentru activităţile lor: zlătarii (aurarii) aveau voie să umble şi să caute aur, ursarii, lingurarii, rudarii şi lăieşii (şătrarii) cutreierau satele oferindu-şi produsele –jocul ursului, obiecte de lemn sau metal. În studiul său, Kogălniceanu îi consideră pe şătrari cei mai periculoşi, întrucât ”nu se hrănesc decât din jafuri şi pradă”. Singurii ţigani liberi erau lăutarii. Mai erau şi „netoţii”, care trăiau în păduri, într-o stare de semi-sălbăticie. Unii se alăturau tâlharilor sau haiducilor. Revoluţionarii de la 1848 aboliseră robia, dar trupele de ocupaţie ruseşti şi turceşti au reinstaurat-o, ceea ce a făcut ca mulţi ţigani să caute adăpost la fraţii lor netoţi şi să ducă un fel de mişcare de rezistenţă până la slobozirea din 1856, care a însemnat sfârşitul robiei în Ţările Române. Tu esti un Bizon netot:)))ce fel de sclavi erau ma tigani??Erau ca negrii de pe plantatie??Astia erau liberi,liberi dar cautau protectie si stateau de bunavoie pe mosia boierului a manastirii sau domnitorului,uite ma ca sclavii de la noi erau mai cu motz,sa ti fie de cap Bizon prapadit:)))))Umblau negrii ma dupa aur??Idiotule!!:)))))

  38. lupul

    Citeste Bizon amarat si baga la cap;Termenul popor (în limba greacă: demos) este folosit pentru un grup de oameni cu anumite trăsături comune (datini, limbă) care trăiesc împreună pe un areal geografic. Acest termen se confundă uneori cu un termen mai restrâns apărut ulterior – naţiunea.Cand zik de popor io zic si de aromani ma si de meglenoromani de istroromani si de moldoveni,de ce zik ma de astia??Pen’ca ca sunt parte componenta a poporului roman,vlach ,blach sau cum dracu ne au mai zis unii si altii,dar in teasta ta de bizon nu poate patrunde lumina!!Si romanii din Crimeea tot din popor fac parte,numa ca acum arealu lor nu se mai unseste cu arealu’nost,ca au venit niste unii si s au interpus.Acum si limba e un pik diferita,acum e dialect ,ca una nu a evoluat,alta a luat prea multe neologisme din franceza in secolul 19,neologisme varate in lexic cu fortza de niste idioti care sunt prezentati drept mari carturari,iote ca in secolul 16 vlahu din Campia Romana se intelegea cu cel din Pind si cu cel din Ardeal si cu cel din Crimeea.Chestia cu prostimea ,cu vulgu,e la matale in cap,salasuiesc idei ciudate in cei doi neuroni pe care ai posezi,sa i pui sa faca sport sa nu se atrofieze.:))))))

  39. lupul

    Pen ‘ca tu esti un copil a unor timpuri zbuciumate ,tu te apuci sa imparti poporul pe clase sociale,bogati si saraci,stiu ma ca vrei sa fii si tu bogat,dar uite ca nu ai noroc sa fii,te macina iahturile ,vilele mertzanurile,da ma, asa e de cand lumea,la toate popoarele,uni au, iar altii ca tine nu au!:)))))Tu faci parte din pulime,ca tu ai impartzit poporul ,pe straturi .E de discutat daca cei bogati au devenit bogati in mod cinstit,dar asta e cu totul si cu totul alta discutie Patrocle:))))))

    • Lupul: „E de discutat daca cei bogati au devenit bogati in mod cinstit,dar asta e cu totul si cu totul alta discutie Patrocle:))))))”
      Ba asta decurge direct din „sclavie si moralitate”: In unele tari, cum ar fi SUA sau Irlanda se discuta azi din ce in ce mai aprins daca nu cumva 80-95% au devenit sclavi pentru cateva generatii de acum incolo pt ca au platit sume fabuloase bancilor care i-au santajat mai rau ca teroristii spunand ca parjolesc tot. Iar bancile si mai ales cei ce sunt in spatele lor, au profitat fabulos si au strans latul mai strans in jurul gatlejului popular. Iar populatia se intreaba de pe pozitii morale: de ce sa fiu dator sclav daca nimeni nu m-a intrebat? Drept care statul a devenit mai ilegitim si puterile financiare ceva mai circumspecte

      • lupul

        bancile nu fac parte,nu au nimic comun cu poporu,in marea lor majoritate sunt ale evreilor,evreii nu fac parte din poporul irlandez.Popor american,cu greu putem sa i zicem asa,natiune da,dar nu popor,ei au alta structura etnica,o istorie complet diferita de a Europei.America e condusa de evrei,nu e nici un secret in asata si nu e nici macar o paranoie a mea personala,deci natiunea americana si poporul irlandez sa identifice intai corect adversarul si apoi sa l ia de gat.

  40. lupul

    Popor ? Ce-i aia ?
    Ca si multe alte cuvinte are intelesuri diferite dupa epoca si zona .Tu din ce zona vii ma??Din zona crepusculara??Parca vorbeste Marele Soros,ma tu esti bizon unguresc,crescut in campiile americane.Numa kazarii nu mai formeaza un popor,limba kazara a disparut[s a vorbit in ungaria pana in secolu’16,dar de unde sa stii tu]Acum kazarii vorbesc idisch,care e o limba artificiala,unii vorbesc poloneza altii rusa,areal comun nu au,ca Israelul e luat cu japca si nu le a apartinut niciodata,pen ca ei sunt de rit mozaic,dar nu descendenti ai vechilor israelieni,ei sunt askenazi.Kazaro-askenazi astia baga tot felul de fitile si pare ca la tine au prins,adik ei distrug ideea de popor si scot ei alte definitii ,enunturi,ca sa i zapaceasca pe prosti de cap.Iote ma ca exista poporul grec,poporul bulgar,poporul roman,cel german,[ca tocma de aia facura nemtii o limba scrisa,ca sa se inteleaga si neamtzu din nord cu cel din sud,ca pana la aparitia germanei scrise moderne, nu prea se intelegeau si nu prea erau e iun popor],darce sa i spui lui Ghitza,dar uite ca nu exista poporul askenaz,nici poporul kazar,ei sunt alogeni ai poporului israelian sefard,capisce bre??

  41. lupul

    daca definim morala ca Ansamblul normelor de convieţuire, de comportare a oamenilor unii faţă de alţii şi faţă de colectivitate şi a căror încălcare nu este sancţionată de lege, ci de opinia publică; etică,atunci observam ca cineva incearca sa ne reseteze anumite valori[le zic valori pentru ca au fost verificate,ca benefice de a lungul timpului,aici intra normele de convietuire,respectul etc]Cineva se joaca cu mintea noastra,subtil prin massmedia este picurat in mintea noastra ca ceea ce am fost invatzati sa numim valoare,e nonvaloare si vin ei cu un set norme,pe care noi nu le regasim nici in traditia noastra nici in cutuma pamanteasca si care sunt straine de felul nostru de a fi.

    • g21

      Lupu: bancile nu fac parte,nu au nimic comun cu poporu

      Ideia este ca bancile controleaza intr-o masura din ce in ce mai mare si mai vizibila un numar de state, care in teorie trebuie sa reprezinte populatia, si asta devine din ce in ce mai clar analfabetilor, de unde si sporul de ilegitimate la multe state

    • g21

      Exact asta e pozitia morala a celor care sunt bagati in sclavia datoriilor: la ei se obisnuiesti sa platesti daca esti parte voluntara a unei tranzactii, daca nu, nu ai nici o oblibatie sa platesti, iar daca agentul tau (adica statul) te baga la plata inseamna ca ai nevoiwe de alt agent

  42. lupul

    in principiu statu’ ar trebui sa reprezite poporul,dar sa ne uitam la indivizii ce popouleaza institutiile statale;indivizi verosi,imorali,alogeni,prost pregatiti,parca anume alesi[dar nu de catre popor]sa compromita ideea de stat aparator sau protector al poporului[fac abstractie in discutie de componenta represiva a statului].Sunt multe de scris si de spus de ce astfel deindivizi ajung acolo unde ajung,,noua ordine,componenta masonica,prostia alegatorilor[daca chiar se tine cont de voturile lor etc]

  43. lupul

    dedic aceasta superba capodopera a sufletului rus,prietenului meu Bizonu:))))))

Lasă un răspuns

generează formele fără fond, de care vorbea Maiorescu. Această adaptare este, evident, formală. În ciuda excepţiilor amintite, avem de-a face cu o oligarhie aptă să ia orice chip politic, dacă se cere din afară, şi cu o populaţie versatilă, capabilă să se adapteze la orice putere care se impune.Din acest motiv, în România nu există proiect politic, ci numai dorinţă de supravieţuire. Singurele proiecte politice, în epoca modernă, al lui Brâncoveanu şi Ceauşescu, s-au sfârşit după cum ştim.

2.-Documentul elaborat de Tismăneanu, pentru condamnarea comunismului, este, de fapt, o a doua însuşire de către Comintern a unei probleme ridicată de români, cu privire la relaţiile între naţiunii şi dezvoltare, în istorie. Această problemă aştepta o rezolvare globală, aşa cum subdezvoltarea României din perioada interbelică era, de asemenea, o problemă globală, a cărei rezolvare implica, în primul rând, condamnarea Cominternului- fie el din Est sau Vest- ca organizaţie proteică. La aceste probleme, românii au dat atunci soluţii- ele au fost uneori greşite, pentru că vedeau rezolvarea doar ca o afirmare naţională, nu ca pe o restructurare globală a raporturilor între oameni şi naţiuni, cam cum a încercat Ceauşescu, până a atins periculos interesele aceloraşi preoţi laici ai lui Baal, trecuţi din Est în Vest.  Comuniştii cominternişti, care au fost preoţii laici ai unei religii sui generis, au preluat critica societăţii burgheze, interbelice, făcută de către naţionalişti şi legionari, şi au pus-o într-un context internaţional- au universalizat-o, chipurile în vederea rezolvării- de fapt au luat-o sub control. Din aceste motive, românii au o atitudine ambiguă, în ce priveşte condamnarea comunismului, pe de-o parte, doresc această condamnare, pe de alta, îl regretă, pentru că a fost momentul de dezvoltare, nu numai economică, ci chiar politică a ţării- să nu uităm că o economie dezvoltată cere oameni pregătiţi! Dar dezvoltarea, modernizarea nu era în proiectul politic al ocupanţilor. Raportul acesta condamnă, cum s-a observat, numai ce numesc ei naţionalism, adică o conducere responsabilă a ţării. E ciudat că, Gheorghiu-Dej, sub care, este drept, s-au petrecut cele mai abominabile crime, de către ocupanţi, este prezentat mai vinovat decât cei care, la Yalta, au configurat situaţia internaţională, de compromis cu Cominternul- nu cu Rusia, ce a făcut posibilă invadarea ţării de acei preoţii laici ai lui Baal. Aceştia apar, în raport, ca şi cum s-ar fi aflat sub ordinele lui Gheorghiu-Dej, nu el sub ale lor- iarăşi, victima apare drept călău! Toţi cominterniştii sunt prezentaţi de Tismăneanu ca nişte idealişti, care, chipurile s-au înşelat în opţiunile lor, dacă nu chiar au fost înşelaţi, în timp ce cei care i-au urmat: Gheorghiu-Dej, Ceuşescu, sunt nişte bestii, nişte primitivi. Ana Pauker era o intelectuală, ştia limbi străine, ceea ce nu a împiedicat-o să facă toate ticăloşiile posibile.   După cum a fost condamnat comunismul, Romînia este, de fapt, din nou, condamnată la subdezvoltare. În acest moment, interesele Cominternului coincid cu cele ale celor care au jefuit ţara, după 1989. De unde se vede că, de fapt, cele două grupuri nu sunt decât unul singur, ca şi cel ce a funcţionat din 1944 până în 1964, la putere, iar după aceea, până în 1989, în opoziţie, ca „elită”. Dintr-o dată, Nina Cassian a devenit din „minoritate conştientă” elită, la fel şi mulţi alţii.  O constantă gravă este aceea că, cu timpul, frica a ajuns să fie matricea discursurilor despre specificul naţional.

România nu este o ţară cu o dezvoltarea organică. Am în vedere faptul că, în perioada interbelică, atunci când, cu timpul, se reuşise constituirea unei elite productive, în toate domeniile- nu însă în politică-,ţara nu avea o infrastructură economică potrivită era, adică, înapoiată, subdezvoltată şi nici o diseminare a cunoaşterii în marea masă a populaţiei:erau 80% analfabeţi. Slaba diseminare a cunoaşterii în marea masă a populaţiei era deci corelată cu o subdezvoltare economică gravă. După război, decalajul a apărut sub alt chip! Elita formată, cu trudă, în timp, a fost distrusă în mare parte sau a luat calea pribegiei, fiind înlocuită de „minoritatea conştientă”,  în timp ce dezvoltarea industrială, corelată cu alfabetizarea şi diseminarea unor cunoştinţe parţiale care, adică, diminuau accesul românilor la decizii majore, în politică şi nu numai-, a fost posibilă sau îngăduită, am putem spune. Elitele, în comunism deşi au fost formate şi existau, mai ales în mediul tehnic, industrial erau deformate din punct de vedere moral, putem spune, adică, mai precis, politic, pentru că le lipsea curajul deciziei responsable. Marxismul ar fi  trebuit să organizeze libertatea, dar, într-o primă fază, nu prea avea de-a face cu Marx, ci cu interesele ocupanţilor.  Marx a fost folosit de conducerea de după ’64-’65, în polemica cu Cominternul- care încă funcţiona, deşi formal se desfiinţase- pentru a contracara planul Valev, nimic altceva decât o prefigurare a regionalismului pe care-l pregăteşte U.E. Era firească translarea spre naţionalism, aşa cum firească este poziţia de apărare a unui individ care este atacat, ziua sau noaptea, de către tâlhari. Pentru că există şi tâlhari ai istoriei, anume cei care confiscă privilegiul ontologic al omului, de a gândi fiinţa, adică de-a o interoga şi înfiinţa, pe măsura răspunsului pe care aceasta îl dă. Această confiscare face posibilă transformarea acestui privilegiu, prin forţă, într-un privilegiu istoric şi social. Voinţa de putere eşuează, mereu, în istorie: ea cade din ceea ce urmăreşte, poate cu bună intenţie adică  conştientizarea acestui privilegiu ontologic al omului, cum am văzut, într-un privilegiu istoric şi social, în care se vede numai faţa dominatoare a fiinţei, nu şi blândeţea ei: iubirea care înfiinţează şi sus-ţine. Unul din mijloacele prin care voinţa de putere îşi asigură dominaţia este tocmai această defazare, cultivată, între cunoaştere şi acţiune. Schimbarea la faţă a României, a lui Cioran, apare din această suferinţă îndurată, şi arată celor ce exercită voinţa de putere că uită mereu ceva, anume ne- voinţa ca diminuare a propriei subiectivităţi şi ca trudă a împlinirii. În acestea două se configurează sensul cunoaşterii şi al acţiunii. Despre păcatele românilor, cel mai bine a vorbit Eminescu!

57 comentarii

Din categoria Uncategorized