Din rămăşiţe, adunate

 

 

 

         

 

Blaga, în Fiinţa istorică, cap. Permanenţa preistoriei – Procesul de dispariţie a preistoriei vizibile din regiunile apusene ale Europei nu înseamnă însă o totală dispariţie sau moarte. Cu cât procesul e mai vădit, cu atât preistoria se refugiază din orizontul spectaculos al omului, în subconştientul lui, de unde ea îşi reclamă mereu drepturi….Cu cât civilizaţia de natură istorică a luat proporţii în detrimentul preistoriei, cu atât preistoria din subconştient reacţionează mai violent…..”.

Preistoria”este o permanenţă umană, şi în raporturile sale cu „istoria” ea ştie totdeauna să-şi afirme drepturile imprescriptibile. Când preistoria începe să dispară din orizontul vizibil, din peisajul, din aşezămintele, din comportamentul, din credinţele omului, substituită prin modurile istorice, ea, preistoria, se ascunde în subconştient, de unde se ridică cu intermitenţe, pentru un mai just echilibru, împotriva istoriei….preistoria, cu adâncimile şi complexitatea ei, preistoria ca permanenţă umană, reacţionează totdeauna în vederea restabilirii unei cumpene mai drepte.

Domnule profesor, mulţumesc de urări! Să dea Dumnezeu să fie bine! Să fiţi sănătos şi productiv!

În legătură cu textul pe care l-am primit, impresia generală este foarte bună! Sunt de acord cu el, cu toate că am să fac unele observaţii. În primul rând, o explicaţie. E vorba de textul din Blaga. L-am ataşat, pentru că ceea ce mi-aţi cerut, adică o critică a textului trimis, face recurs la distincţia de mai sus, făcută de Blaga prin 1950, dacă-mi aduc bine aminte( nu am cărţile la mine, sunt plecat din Bucureşti), pe care, însă, într-o formă sau alta o reiau acum teoreticieni ai istoriei şi culturii, din Vest. Un exemplu este Hayden White, care preia şi dezvoltă o idee a unei cercetătoare din Italia. Iată ceva din notele mele, pe care le am pe un memory stick.

Autorul, Hayden White, porneşte de la „istoricul cultural Vita Fortunati” care a susţinut „existenţa unei relaţii importante între primitivism şi modernism, şi anume că ele îşi fac apariţia adesea împreună şi că atunci când unul din ele apare celălalt poate fi găsit de regulă în apropiere, aşteptând să facă saltul în fiinţă.”. Citat Vita Fortunati: Ipoteza de fond a cercetării(mele) este că primitivismul reapare ciclic în istoria Occidentului,în măsura în care reaproprierea primitivului constituie o proiecţie retroactivă generată de conştientizarea crizei socio- culturale a unei „epoci”. Hayden White consideră că modernismul este o modalitate de conştiinţă de sine „epocală”, în care există un impuls particular… de a reveni la tipul originii numite primitive. Aici se opresc notele de pe memory stick. Continuă răspunsul către dl. profesor.

Pe scurt, vreau să spun că textul domnului Constantiniu, şi apoi al Dumneavoastră, operează indistinct cu două cuvinte, pe care, dacă le-ar distinge, le-ar folosi conceptual. Dar aici cred că e vorba şi de o boală românească! Să mă explic! Popor este un cuvânt care capătă semnificaţie deplină numai când omul este privit, simultan, istoric şi preistoric, altminteri, numai istoric, fiecare individe este un cetăţean– chiar şi în regatele europene unde, totuşi, cetăţeanul este chemat să rezolve res publica. Domnul Constantiniu începe paragraful vorbind despre vina poporului român şi termină vorbind despre cetăţeni, cei care se gândesc la binele propriu. Vreau să spun că poporul nu este vinovat, dar cetăţeanul, da! Cei pe care, pe bună dreptate, îi incriminaţi: intelectuali, politicieni etc., se comportă, în instituţiile lor, indistinct, ca popor, când ar trebui să fie cetăţeni. Şi, revin, asta cred că e o boală românească, acţionăm uneori discordant: în situaţiile în care e nevoie de o atitudine istorică, cetăţenească, reacţionăm, preistoric, ca popor, şi invers. Nu e o vină, ci, cred, un reflex de apărare, de genul boicotului istoriei, de care vorbea tot Blaga, dar mai rafinat, pentru că nici preistoria nu o tratăm cu mijloacele adecvate ei- o analiză mai amănunţită o face Blaga în capitolul Cultura minoră, cultura majoră, din Trilogia culturii, Geneza metaforei şi sensul culturii, la care trimite şi în capitolul amintit din Fiinţa istorică. După părerea mea, Revoluţia română este în continuarea politicii lui Ceauşescu, de independenţă şi respect reciproc între popoare, de suveranitate, în sensul lui Carl Schmitt(citez aproximativ): suveran este cel care decide în momente excepţionale. Dar nici Ceauşescu, nici cei care au făcut revoluţia nu au înţeles că această suveranitate nu funcţionează. Ceauşescu a fost ucis pentru că a avut iluzia că funcţionează, la fel şi românii, cărora însă li s-a fixat ca obiectiv tocmai Ceauşescu. Ceauşescu a judecat greşit, pentru că a vrut să acţioneze în istorie cu mijloace preistorice, iar românii au crezut că fac istorie, folosind şi ei mijloace ce ţin de preistorie. În lume, după 1989, raportul acesta dintre istorie şi preistorie şi-a arătat faţa. În România, după Revoluţie, cu excepţiile pe care le-aţi amintit: justificarea mineriadelor, românii s-au comportat ambiguu, echivoc, tot din instinct de conservare. E foarte greu să fii român! Eşti ca într-o casă agrestă mereu de hoţi, trebuie să fii mereu cu arma la picior, iar arma nu e o puşcă oarecare sau bomba atomică, ci tot ceea ce compune viaţa omului, de la economie, la cultură. Ori, dacă crezi că libertatea se reduce la paşaport şi la puţină benzină, realitatea – sau viaţa, cum spunea Ceauşescu – îţi arată chipul pe care refuzi să-l vezi. Sigur că, toţi cei numiţi, academicienii, sunt vinovaţi, ca şi intelectualii, din care, cu modestie, cred că fac parte, deşi nu vreau. Şi ei, în mare parte, au reflexe de autoapărare, Dumneavoastră, cu toată sinceritatea, sunteţi o excepţie! Să nu uităm că, în România, pe lângă uciderea lui Ceauşescu, nimeni din anturajul său politic nu a fost selectat pentru noua putere, ceea ce nu a fost cazul nicăieri în Est. Mai mult, unul ca profesorul Ioan Totu, care declarase că poate trece economia ţării la condiţiile economiei de piaţă în doi ani, a fost găsit spânzurat. S-a spus că s-ar fi sinucis. În concluzie, ca popor avem instincte, ca cetăţeni nu avem spirit civic. Cred că, din acest motiv, Codreanu a încercat să facă din legiune o mişcare spirituală şi a mai afirmat, undeva în ultimele circulare, că românii vor redescoperi spiritul legiunii, atunci când istoria îi va duce către această revelaţie, să-i zicem (am parafrazat!).

Ce se întâmplă în lume e foarte complicat! Eu am spus, după Revoluţie, că, noua clasă politică ar trebui să pregătească ţara pentru o nouă retragere aureliană. Vom fi iarăşi singuri în faţa istoriei şi ne vom reîntoarcere în preistorie, în timpurile originare.

Nu ştiu dacă textul de mai sus, un răspuns la o solicitare de lectură critică, mai e de actualitate. Cel puţin în privinţa „singurătăţii” în istorie! Mi se pare însă că aici e o problemă, ce ar trebui să dea de gândit!

 

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s