Eminescu, poezii mai puţin cunoscute.

Propun două poezii mai puţin cunoscute şi comentate ale lui Eminescu: Patria vieţii e numai prezentul  şi E împărţită omenirea. Despre a doua am găsit o notă într-o carte a lui D. Caracostea: Creativitatea eminesciană, în care spune că motivul a fost împrumutat din Josef von Eichendorff, din poezia So oder so(unde mă aflu, nu am acces la o mai bună informare, nici măcar pe internet). Comentariul criticului e însă de discutat! În orice caz, poetul german a scris o poezie religioasă, cum se vede în titlul pe care-l dă culegerii de versuri, în care apare poezia amintită: Geistliche Gedichte. Nu vreau să comentez cele două poezii, cel puţin acum, le propun spre lectură ca îndreptar epistemic.

PATRIA VIEŢII E NUMAI PREZENTUL.

(1874)

Patria vieţii e numai prezentul.

Clipa de faţă numa-n ea suntem,

  Suntem în adevăr.- Iară trecutul

Şi viitorul numai o gândire-s.

În van împingeţi ce vi-i dinainte,

În van doriţi acelea ce-or veni.

Întoarceţi-vă-n voi şi veţi cunoaşte

Că toate-n lume, toate-s în prezent.

 Tot ce au fost şi tot ce-a fi vreodată.

 Au fost, va fi numai pentru că e.

Nu ştii că atingând pe-un singur om

 I-atingi pe toţi? Mulţimea e părere.

Spune la mii de inşi aceeaşi vorbă

 Şi-n mii ea atunci va trezi

 Icoana-aceeaşi şi acelaşi simţ.

 Un semn că toţi e-n unul, unu-n toţi. 

E o descriere de stare, o topologie sau  o analysis situs(cum se numea la începuturi disciplina matematică la care face aluzie numele). Dacă  introducem  variabila temporală, „mişcând” clipa, atunci avem  imaginea unor curenţi de aer, a unor vânturi, ce circulă şi fac posibilă istoria.

E ÎMPĂRŢITĂ OMENIREA.

(1876)

E împărţită omenirea

În cei ce vor şi cei ce ştiu,

 În cei dentâi trăieşte firea,

Ceilalţi o cumpănesc ş-o scriu.

Când unii ţese haina vremii,

Ceilalţi a vremii coji adun:

Viaţă unii dau problemei, 

Ceilalţi gândirei o supun.

Dar pace este între dânşii:

Ce unii fac iau alţi-aminte.

Căci până azi domneşte-ntr-înşii

A cărţii tale graiuri sfinte.

N-a intrat viemele-ndoielii,

Copil e ochiul lor când vede,

Căinţa văd urmând greşelii,

Căci omul tot în tine crede.

Al răului geniu arate-mi

Un om din viaţa pământească,

Ce-ar fi-ncercat ale lui patemi

Naintea ta să-ndreptăţească;

Căci buni şi răi trăiesc în tine,

Cuvântul tău e calea lor-

De-a lor abateri li-i ruşine, 

Căci tu eşti ţinta tuturor.

Virtutea nu mai e un merit,

Căci merit nu-i când nu e luptă.

Asupra ta ei nu se- ntărât

Cu viaţa în joc, cu mintea ruptă;

Mânând cu anii colbul şcolii,

Din cărţi străvechi roase de molii

Îşi umplu mintea cu eres.

Ei nu pătrund a ta mărire-

Minune-i pentru dânşi tot.

Necercetând nimic în fire,

Nimic nu ştiu, nimic nu pot;

Căci nu-i supusă lămuririi

Gândirea-n capul înţelept-

La toate farmecele firii

Se bat cu mânile pe piept.

Urmând a cărţilor străveche

Statornic, nemişcat învăţ,

E surdă azi a lor ureche

Privindu-ţi firea cu dispreţ;

Legată-n lanţ e alor minte

Şi rodul minţii e sălbatec,

Se plac în mistice cuvinte

Şi-esplică totul enigmatic.

Spre deosebire de Nae Ionescu, cred că Eminescu este acelaşi în poezie şi în scrierile politice, nu are mintea ruptă şi, prin urmare, nici nu o are legată-n lanţ. El  ex-pune scriitura sa în două forme de discurs: poetic/proză literară şi politico-economic. Trecerea de la o formă de discurs la alta este  spectaculoasă şi poate să stârnească nedumeriri, dacă nu luăm în seamă cât de încastrat(Karl Polanyi), prins era Eminescu în realitatea istorică a poporului din care făcea parte, care- i dăduse nu numai limba dar şi istoria, două forme ale unei aceleiaşi eredităţi, din care fiinţa sa se configurase în prezent.

Textul poeziilor l-am preluat din Mihai Eminescu, Integrala operei poetice. Coordonare şi cuvânt înainte Alexandru Condeescu. Ed. SEMNE, 2006.

Anunțuri

5 comentarii

Din categoria Uncategorized

5 răspunsuri la „Eminescu, poezii mai puţin cunoscute.

  1. Pingback: Doua poezii mai putin cunoscute ale lui Eminescu | Blogul Domnului Nimeni

  2. Mi se pare mult mai mult decit o topologie, decit surprinderea oricarei stari! Mi se pare o intrare (intuitiva si geniala pentru acea vreme) in sistemele discrete. Eminescu alege ca referinta clipa. Noi tindem sa asimilam astazi clipa cu secunda. Gresit. Clipa, adica distanta dintre doua coboriri ale pleoapelor, in scopul lubrefierii ochiului, zice stiinta, creeaza evident o esantionare a semnalului vizual. Mai mult, introduce – tot prin coborirea pleoapelor – ceea ce a fost denumita functie fereastra si, in consecinta, o convolutie. In zilele noastre, de aici mergem in ceea ce denumim spatiul discret, zis patiul Z, in care putem discuta in termeni de pasi si frecvente. Timpul, in acest spatiu discret, apare mai subtil, printr-un opus al sau din urma unei operatii matematice. Timpul mai apare ca fiind necesar unei legaturi intre spatiul discret si cel „normal”, continuu, iar legatura, evident, se face prin numarul i. Expresia „asteapta doar o clipa”, in continuu, are sensul de timp foarte scurt, timpul dintre doua coboriri ale pleoapelor, iar in discret sensul de pasul urmator, corespunzator urmatoarei esantionari. Foarte interesant ca Eminescu nu discuta despre memorie, ci despre gindire, adica despre memorie plus procesarea datelor. Trecutul (pasul anterior, in discret) in diiscret sau continuu nu mai poate fi trait fizic, ci doar memorat si procesat. Eminescu mai are aici o intuitie geniala: „retrairea” (amintirea) trecutului (pasului anterior) si „intuirea” (predictia) viitorului (pasul succesor) se fac prin aceeasi modalitate (memorare si procesare) si se fac in prezent (pasul curent). De aici, imediat, ideea ca evolutia unui sistem depinde de trecut, de starea prezenta si de ceea ce, in prezent, sistemul primeste din exteriorul sau („excitatia”), adica exact descriere, in vorbe pe intelesul tuturor, a unei teoreme din teoria sistemelor.
    Ar fi, deci, o eroare grava considerarea poeziei ca fiind o dilatare a dictonului „traieste-ti clipa (prezenta)”, fiindca trecutul nu mai este iar viitorul inca nu a sosit. Si inca nu am luat in considerare decit prima strofa.

  3. Se întâmplă aici că timpul se spaţializează, dacă pot spune aşa- el e patria vieţii, e prezenţa lucrătoare a lui Eu sunt cel ce sunt. Departe de a fi o reducţie, este o înălţare: Suntem în adevăr, cum spune. Avem, de fapt, un prezent, patrie a vieţii şi unul legat de individualitatea noastră, funcţie de care putem vorbi de un trecut şi de un viitor: În van împingeţi…,În van doriţi…, Întoarceţi-vă- n voi…Apoi, ca patrie a vieţii, prezentul are în el sau prin el, la scara istorie,atât afirmaţiile, cât şi negaţiile: judecata, într-o simultaneitate: creator, proniator, judecător, care la noi, oamenii, indivizii se pierde în vorbărie, atunci când ne ascundem păcatul în spatele discursurilor, fie ele „ştiinţifice”. „Numai Dumnezeu mai poate descurca ce este omul”, din scrisoarea către Negruzzi tocmai postată, este o temă centrală a lui Eminescu. Într-o altă scrisoare, din 1871, către acelaşi Iacob Negruzzi, îi prezintă acsetuia un fragment din studiul lui Slavici asupra maghiarilor, ocazie cu care trimite la Pascal, din care citează: La suite des hommes pourrait etre consideree, dant tous les temps et dans tous lieux, comme un „seul” homme qui apprendrait toujours. Lui Eminescu i se pare că filosoful(teologul?) francez a făcute o caracterizare foarte bună, în puţine cuvinte, a continuităţii în timp. Întrebarea: Ce este omul? a găsit-o la Kant, formulată explicit cel putin în două dintre lucrările acestuia. Această întrebare este cea la care se reduc celelalte trei: 1)-Ce pot să ştiu?, 2)- Ce pot să fac?, 3)- Ce pot să sper?, sau, altminteri, din răspunsul al întrebarea:Ce este omul, pot să ştiu ce pot să cunosc, ce pot să fac, ce pot să sper. E aici o limită, un loc de întâlnire, a filosofiei cu teologia.
    În altă ordine de idei, revenind la Patria…, : -Iară trecutul/şi viitorul numai o gândire-s., o posibilă sursă de inspiraţie ar fi la Fericitul Augustin, Confesiuni, Cartea XI,unde în Cap. XX , episcopul afirmă că avem prezentul din cele trecute, prezentul din cele prezente şi prezentul din cele viitoare. Timpul la el este subiectiv, astfel: prezentul trecutului e memoria, prezentul prezentului e viziunea, privirea atentă, iar prezentul viitorului e atenţia/aşteptarea. Discuţia e mai lungă!
    Ca să închei acest lung răspuns, îmi permit să mai trimit la partea finală a poeziei, unde vorbeşte despre afectivitatea comunicantă, atât prin atingere(gestul cel mai delicat…): Nu ştii că atingând pe-un singur om/I-atingi pe toţi?, cât şi prin vorbă: Spune la mii de inşi aceeaşi vorbă….Un semn că toţi e-n unul, unu-n toţi.
    Mai întâlnim prin scrisori sau poezii reluată această idee. Ea poate fi deplin înţeleasă dacă luăm în seamă observaţia lui Slavici, postată deja: Dispreţul lui faţă de unii era manifestarea iubirii lui către toţi. E un punct de vedere care, alături de altele, susţine demersul jurnalistic al lui Eminescu şi, cred, îl limpezeşte, clarifică atitudinea lui critică, o întemeiază.
    Oricum, nu pot să închei fără să subliniez observaţia pe care aţi făcut-o cu privire la „gândire”: memorie şi procesarea datelor, cum ziceţi. Este locul, momentul în care timpul capătă dimensiuni: prezent, trecut, viitor, faţă de şi prin această întrupare a vieţii, care este omul, insul concret, istoric. Dar istoria e numai o adiere a Patrie vieţii, prezentul, de unde scoatem câte un adevăr, pe măsura noastră, retoric, adică, pe cât putem să suportăm. Patrie vine de la Pater- Pater noster…!

    • Voi medita un pic la raspunsul dumneavoastra. Pina atunci, un mic comentariu: in spatiul discret, este mai simplu de definit prezentul; prezentul este pasul curent, iar trecerea la pasul urmator este legat de „clipa”. Insa cit „dureaza” prezentul in spatiul continuu? O clipa? Greu de spus. Pe de alta parte, gindirea, in continuu, nu poate face abstractie de logica temporala. S-a intimplat sa citesc, in studentie, cartea lui Jean Louis Gardie, La logique du temps, insa de atunci si pina acum am uitat-o. Poate ar trebui sa incerc sa dau de ea, pe undeva prin internet.

  4. Mulţumesc pentru semnalare !
    Cu sinceră preţuire,
    Titus Filipas

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s