Arhive lunare: Ianuarie 2013

15 ianuarie.

E ziua lui Eminescu! Cred că e potrivit un text din Nae Ionescu,  pe care nu l-am prea întâlnit citat, atunci când se discută gazetaria lui Eminescu. Iată ce scrie filosoful, într-un articolul  din Cuvântul,nr. 1493, 19 iunie 1929:

 

 

 

                  ÎNTRE FILOSOFIE ŞI ZIARISTICĂ.

 

 

  Există un domeniu al vieţii noastre spirituale în care Eminescu este cu deosebire viu si actual: ziaristica. În aşa măsură, încât aproape toată generaţia tinerilor gazetari români stă sub egida lui.

 Dar dacă trăiesc din moştenirea lui spirituală, gazetarii aceştia au şi un merit: au descoperit, în parte cel puţin, şi în orice caz au popularizat, pe cugetătorul Eminescu. Şi asta nu e puţin.

 Nu e puţin pentru că prin contribuţia gazetarilor cultura românească a fost cruţată de eroare; şi anume de eroarea de a căuta valoarea de gânditor a poetului în versurile sale şi în încercările sale de filosofie sistematică. Adică tocmai acolo unde nu se poate găsi nimic.

 Este o trăsătură proprie inculturii, de a se speria admirativ de filosofia de şcoală şi de „jargonul” filosofic. Aşa ne-am speriat şi noi- generaţia dinaintea noastră- de faptul că Eminescu a studiat filosofia şi a scris „o nuvelă filosofică”- Sărmanul Dionis– o satiră filosofică- Scrisoarea I – şi a încercat să traducă Critica raţiunii pure. De fapt, însă, stadiul evoluţiei lui spirituale nu se angrenează convenabil în lumea abstracţiei pure şi sistematice. De aceea încercările lui filosofice amintite mai sus sunt lipsite şi de consistenţă şi nu au nici un fel de contact cu românismul. Totul are la el, în această privinţă, un iz de şcoală şi încă de şcoală nedisciplinată şi prost făcută.

 Sărmanul Dionis şi Scrisoarea I sunt- pentru un analist ceva mai pătrunzător- o jalnică adunare neconsolată şi neorganizată de reminiscenţe criticiste, hegeliene şi… budiste; în care se pun cap la cap- fără a se suda(aş vrea de altfel să văd cum?)- tot felul de principii disparate.

 Faptul că o structură spirituală aşa de profund românească, cum a fost aceea a lui Eminescu, s-a putut lăsa furată pe drumuri aşa de străine esenţei noastre, ca cele amintite mai sus, e pentru mine o dovadă că cu această activitate, a filosofiei sistematice, poetul nostru nu a avut decât foarte slabe afinităţi elective şi un contact numai periferic

Unde însă  gândirea lui apare întreagă, vie, plină de sevă, e în gazetărie. Acolo totul se încheagă într-un tot organic şi specific românesc. Nu mai avem de-a face cu concepte şi cu abstracţii livreşti, cu reminiscenţe de prin caiete de cursuri rău controlate; ci cu realităţi puternic simţite şi gândite unitar. Nici o legătură, de nici un fel, între minunatele lui articole de gazetă, pulsând de gândire vie, originală, crescând din realitatea sufletească a rasei noastre, şi searbăda însăilare de jargon a lucrărilor lui „filosofice”.

 O să întrebaţi ce filosofie se poate face într-un articol de gazetă? Multă. Eminescu a făcut în orice caz mai multă decât toţi profesorii noştri de filosofie de pe vremea lui. Ciudat este doar faptul că între atâtea instituţii sociologice de la noi, nu s-a găsit nici una care să provoace un studiu sintetic al acestei opere. Mă întreb însă când a avut universitatea noastră contact cu viaţa reală, pentru ca să se gândească şi la această problemă. 

Întrebarea din final ar putea fi reluată şi azi, adăugând: când a avut intelectualitatea noastră, ce vânează burse, contact cu viaţa reală, ca să vadă şi actualitatea gazetăriei eminesciene?

P.S.-Mi-am permis să revin şi să pun tot articolul lui Nae Ionescu. E mai bine aşa şi mult mai clar!

Anunțuri

5 comentarii

Din categoria Uncategorized